UE denunţă creşterea nivelului de îmbogăţire a uraniului de către Iran la 20%

Eduard Pascu |
Data publicării:

Creşterea nivelului de îmbogăţire a uraniului la 20%, anunţată anterior de Iran, 'va constitui o abatere considerabilă de la angajamentele sale nucleare' în cadrul Acordului de la Viena cu 'consecinţe grave în materie de neproliferare', a avertizat luni Uniunea Europeană, relatează AFP şi DPA.

Dacă Teheranul a început într-adevăr să îmbogăţească uraniu până la nivelul de 20% - cu mult peste limita de 3,67% stabilită în acordul nuclear din 2015 - aceasta ar constitui o 'abatere considerabilă' de la angajamentele asumate în acordul nuclear din 2015, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano, în cadrul conferinţei de presă zilnice la Bruxelles, transmite Agerpres.

Această decizie 'va avea implicaţii serioase în materie de neproliferare', a subliniat Peter Stano. 'Permiteţi-mi să reamintesc importanţa de a evita orice măsură care ar putea ameninţa menţinerea acordului nuclear', a adăugat el, menţionând: 'Acest acord va fi păstrat atât timp cât toţi participanţii îşi respectă obligaţiile'.

În acest moment, Bruxellesul este în aşteptarea unui briefing din partea directorului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), prevăzut să aibă loc în cursul zilei, înainte de a decide o eventuală reacţie, a explicat Peter Stano. Şeful AIEA trebuie să informeze statele membre despre cele mai recente evoluţii ale programului nuclear iranian, potrivit lui Stano.

'Evaluarea noastră a programului nuclear al Iranului se bazează pe acţiunile întreprinse efectiv de către Iran şi confirmate de AIEA', a precizat Stano. ' Nu aş dori să speculez. Trebuie să aşteptăm briefingul AIEA şi apoi vom lua o decizie cu privire la acţiunea ce va urma', a adăugat el.

AIEA nu a confirmat deocamdată punerea în aplicare a anunţului Teheranului privind creşterea nivelului de îmbogăţire a uraniului.

Inspectori AIEA au supravegheat activitatea uzinei din Forlo. În cursul zilei, directorul agenţiei, Rafael Mariano Grossi, urmează să prezinte un raport statelor membre în baza acestor informaţii.

Iranul a anunţat luni lansarea procesului destinat să producă uraniu îmbogăţit la 20% în uzina subterană din Fordo, ceea ce reprezintă o încălcare a acordului internaţional din 2015 destinat să limiteze programul nuclear în schimbul ridicării treptate a sancţiunilor internaţionale ce afectau ţara.

Într-o scrisoare datată 31 decembrie, Iranul aducea la cunoştinţa AIEA dorinţa sa de a produce uraniu îmbogăţit la 20%, nivel practicat înaintea încheierii acordului de la Viena.

Din mai 2019, Iranul începuse deja să se detaşeze de principalele angajamente luate în cadrul acestui acord. Această dezangajare a început la un an după retragerea unilaterală a SUA din acordul de la Viena, urmată de reinstituirea sancţiunilor severe americane ce au privat Iranul de beneficiile aşteptate.

Anunţul reluării îmbogăţirii uraniului la 20% riscă să torpileze definitiv documentul, în timp ce venirea la Casa Albă a preşedintelui democrat Joe Biden a dat speranţa unei salvări a acordului după ani de presiune maximă din partea lui Donald Trump împotriva Teheranului. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel