Zilele trecute, șefa Comisiei Europene a anunțat un plan masiv de reînarmare a Europei care va presupune alocarea a sute de miliarde de euro în industria europeană de apărare.
Planul privind industria siderurgică europeană joacă un rol vital în punerea în aplicare a Planului ”ReArm Europe/Readiness 2030”.
Alături de investiții masive în așa-numitele tehnologii disruptive care vor face diferența în războiul modern, precum dronele sau inteligența artificială, Europa trebuie să-și completeze rapid stocurile de armament și muniții clasice, pentru care e nevoie de oțel.
Dar asta ar putea să nu fie tot, întrucât în perioada următoare Executivul UE urmează să vină și cu o Strategie privind industria auto.
Marii jucători din industria de apărare au anunțat deja că doresc să utilizeze fabricile auto pentru producția de armament, astfel că deciziile acestora ar putea prefigura o strategie fără precedent în istoria Uniunii Europene, legată de integrarea mai profundă a industriei auto cu dea de armament.
Planul UE pentru o industrie a oțelului și a metalelor competitivă
Linia de producţie a obuzierelor Caesar de la uzina companiei Nexter Systems din Roanne. Sursa foto: Nexter.
Pe 19 martie, Comisia a anunțat că ia măsuri pentru a menține și a extinde capacitățile industriale europene în sectorul siderurgic și al metalelor.
Industria siderurgică europeană, cu aproximativ 500 de unități de producție în 22 de state membre, contribuie cu aproximativ 80 de miliarde EUR la PIB-ul UE și sprijină peste 2,6 milioane de locuri de muncă.
O industrie puternică a oțelului și a metalelor în Europa este esențială pentru a garanta securitatea UE, iar cele mai importante amenințări sunt contextul geopolitic actual, costurile ridicate ale energiei, concurența globală neloială și tarifele nejustificate la oțelul și aluminiul din UE.
”Trebuie să îi ajutăm pe producătorii noștri de oțel. Pentru a ne asigura că aceștia rămân competitivi, trebuie să reducem costurile energiei și să îi ajutăm să introducă pe piață tehnologii inovatoare, cu emisii scăzute de dioxid de carbon”, a declarat Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen.
Planul de acțiune:
Oțelul și metalele sunt coloana vertebrală a economiei industriale a Europei, esențiale pentru sectoarele energiei, transporturilor, construcțiilor și apărării.
Aprovizionare sigură cu energie și la prețuri accesibile pentru acest sector. Planul încurajează statele membre să mobilizeze flexibilitatea fiscală în domeniul energiei și reducerea tarifelor de rețea;
Prevenirea relocării emisiilor de dioxid de carbon în țări din afara UE care ”fentează” regulile;
Consolidarea capacităților industriale europene în fața concurenței neloiale externe în sectorul oțelului, aluminiului și feroaliajelor;
Promovarea circularității pentru metale, adică o reciclare intensivă;
Reducerea riscurilor legate de decarbonizare. Vor fi introduse criterii de reziliență și durabilitate în cadrul achizițiilor publice, pentru a stimula cererea de metale cu emisii scăzute de dioxid de carbon produse în UE;
Protejarea locurilor de muncă industriale de calitate.
Aluminiul, cuprul și nichelul, precum și multe elemente de aliaj de oțel, sunt materii prime critice.
Legea materiilor prime critice, care a intrat în vigoare în mai 2024, va oferi finanțare direcționată și simplificarea reglementărilor pentru proiectele cheie care implică aluminiu, cupru și nichel.
UE va eficientiza acordarea de autorizații pentru proiecte strategice de materii prime, va simplifica accesul la finanțarea publică și va lansa o platformă pentru a stabiliza piețele materiilor prime și a reduce volatilitatea prețurilor.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News