Ucrainenii știu că Tomahawk rămâne un vis și lucrează activ la propriile programe de rachete. „Rusia va simți pe pielea ei rezultatul”

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Test de lansare terestră a rachetei Tomahawk; Foto: Scott Howe/US DoD
Test de lansare terestră a rachetei Tomahawk; Foto: Scott Howe/US DoD

Adunarea Parlamentară a NATO a adoptat, pe 25 noiembrie, o rezoluție privind ajutorul acordat Ucrainei, în care solicită statelor Alianței să furnizeze armament Ucrainei, inclusiv ”rachete cu rază medie de acțiune”.

Rezoluția Adunării Parlamentare a NATO mai precizează că, alături de solicitarea de furnizare a ”rachetelor cu rază medie de acțiune”, părții ucrainene i se acordă permisiunea de a lovi ținte militare rusești cu armele furnizate.

Deși sintagma ”rachete cu rază medie de acțiune”, se referă la rachete cu rază de acțiune între 1.000 și 3.000 de km, adică, spre exemplu, inclusiv rachete Tomahawk, ucrainenii nuși fac iluzii cu privire la un asemenea scenariu.

Expertul militar Mîkhailo Jirokhov este sceptic și remarcă faptul că Statele Unite nu au suficiente astfel de rachete terestre pentru a le transfera.

Potrivit lui Jirokhov, în cazul unor posibile conflicte cu țări precum China sau Iran, mai ales sub administrația lui Donald Trump, transferul acestui tip de arme strategice pare puțin probabil, pentru că „aceasta este cea mai puternică armă non-nucleară pe care SUA o are".

De asemenea, nici statele Europene nu posedă astfel de capabilități de care s-ar putea dispensa cu ușurință mai remarcă expertul, citat de Unian.

Într-adevăr, exemplul Germaniei este grăitor. Cancelarul Scholz a refuzat cu obstinație să transfere Ucrainei rachete de croazieră Taurus, motivând că nu dorește escaladarea conflictului. Germania avea doar aproximativ 600 de Taurus, considerate o resursă strategică, în caz de conflict cu Rusia.

 

După succesele în domeniul dronelor, Ucraina produce rachete balistice

Sistem de rachete operativ-tactice ucrainean de tip Grom-2

De la începutul războiului, Ucraina a crescut producția de rachete de croazieră R-360 „Neptun”. În producția de rachete Neptun ar putea să se implice chiar și România, întrucât Kievul este deschis către o asemenea abordare de cooperare industrială.

Expertul în aviație militară Douglas Barry a spus că rachetele balistice sunt deosebit de scump de produs, deoarece sunt fabricate din materiale care trebuie să reziste la temperaturi foarte ridicate.

Totuși, ministrul Apărării, Rustem Umerov, a spus că până la sfârșitul anului 2024 sau la începutul lui 2025 vor apărea informații despre „programul de rachete” al Ucrainei.

Amintim că DefenseRomania anunța acum câteva săptămâni că Ucraina va reuși să producă rachete balistice în 2025.

The Telegraph arăta că forțele ucrainene se pregătesc să desfășoare o rachetă balistică puternică „Hrim-2”. Șeful delegației ucrainene la NATO, Yehor Cernev, a confirmat operaționalizarea aproape completă a acestor arme. „Credeți-mă, în curând vor fi rezultate concrete care vor fi văzute nu numai de Ucraina, ci și de Federația Rusă”, spunea Cernev, la începutul lunii noiembrie.

Hrim-2 este o rachetă cu o singură etapă cu combustibil solid, dezvoltată pe baza rachetei Tochka U din anii 1970. Noua rachetă este capabilă să transporte un focos cu o greutate de 500 kg la o distanță de până la 500 km.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel