Ucrainenii cresc miza: Forțele Aeriene Ucrainene au nevoie de cel puțin 150 de avioane, inclusiv avioane de transport, pentru a-și înlocui flota de aeronave

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Avioane de vânătoare F-16 în timpul exercițiului internațional al forțelor aeriene din cadrul NATO Frisian Flag, la baza aeriană Leeuwarden, Olanda, la 28 martie 2022. Foto: NATO
Avioane de vânătoare F-16 în timpul exercițiului internațional al forțelor aeriene din cadrul NATO Frisian Flag, la baza aeriană Leeuwarden, Olanda, la 28 martie 2022. Foto: NATO

Forțele Aeriene Ucrainene vor primi în curând primele avioane F-16, în timp ce ritmul de înzestrare cu echipamente mai noi va depinde de partenerii internaționali, susţin oficialii de la Kiev.

Ucraina trebuie să continue să-și retehnologizeze flota de avioane și are nevoie de aproximativ 150 de avioane de diferite tipuri, inclusiv avioane de transport", a declarat Ilia Ievlash, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, răspunzând la o întrebare referitoare la declarația recentă a președintelui Volodimir Zelenski cu privire la nevoia Ucrainei de a dispune de 120-130 de avioane de luptă multirol F-16.

Ilia Ievlash menționează că aeronavele sunt necesare pentru a îndeplini diverse sarcini.

,,Aceasta include patrularea pe cerul ucrainean, distrugerea țintelor mici și utilizarea lor ca sisteme de apărare aeriană. Acestea ar putea descuraja aviația rusă, care în prezent terorizează zonele de frontieră și de front și lovește cu propriile sisteme de apărare aeriană", a declarat purtătorul de cuvânt la postul de televiziune Priamîi.

El notează că Ucraina s-a angajat să își reînarmeze complet flota de avioane, dar cât de repede se va întâmpla acest lucru va depinde de partenerii internaționali.

Președintele Ucrainei și-a exprimat și frustrarea față de ritmul în care se livrează ajutorul militar în țara atacată, în special a apărării antiaeriene precum sistemele Patriot pe care Ucraina se bazează foarte mult în războiul său cu Rusia, drept „un mare pas înainte, dar înainte de asta, doi pași înapoi”, explică președintele, într-un interviu acordat Reuters.

Zelenski a sugerat modalități prin care aliații ar putea ajuta mai direct, inclusiv prin doborârea de rachete rusești deasupra teritoriului ucrainean în anumite circumstanțe.

„Rușii folosesc 300 de avioane pe teritoriul Ucrainei. Avem nevoie de cel puțin 120, 130 de avioane pentru a rezista pe cer, a adăugat Zelenski, referindu-se la F-16 proiectate de SUA, dintre care unele speră să fie folosite în luptă în curând.

Ucraina urmează să primească primele sale avioane de luptă F-16 în această vară, deși nu se știe încă câte avioane vor face parte din primul lot.

În același timp, Ministerul olandez al Apărării a anunțat recent că 10 soldați ucraineni au fost instruiți pentru a face mentenanța acestor avioane.

"Niciodată nu există prea mulți specialiști de acest gen, iar primii specialiști din acest domeniu au început deja să se întoarcă în Ucraina, unde vor putea împărtăși experiența lor direct cu colegii care se află în Ucraina. Bineînțeles, atunci când un pilot își ia zborul pe un F-16, poate spune că își încredințează pe deplin viața inginerului care întreține și se ocupă de această aeronavă, deoarece această sarcină este esențială pentru întreținerea unor astfel de aparate", spune Ievlash.

De asemenea, Ucraina a primit deja primul simulator complet de avion de vânătoare F-16 din Republica Cehă.

Cehia a livrat primul simulator de avion de luptă F-16 uneia dintre brigăzile de aviație tactică din Ucraina, iar modulul principal al acestuia este testat și pregătit pentru funcționare de către inginerii ucraineni, a precizat săptămâna trecută Comandantul Forțelor Aeriene Ucrainene, generalul Mikola Oleshchuk, într-un comunicat de presă publicat pe Telegram.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel