Invitat în platoul unei emisiuni a unui post de televizune din Ucraina, candidatul la funcţia de preşedinte al Ucrainei Volodimir Zelenski, a fost întrebat dacă este gata să dea un ordin pentru acțiuni militare pentru eliberarea Donbasului prin mijloace militare, acesta a răspuns: "Nu, nu sunt".
Agenţia uncraineana de ştiri UNIAN mai precizează că Dmitro Razumkov, consilierul politic şi reprezentant al echipei de campanie a candidatului la prezidenţialele ucrainene Volodimir Zelenski, a declarat că este foarte dificil să contracarezi agresiunea militară a Rusiei, folosind forța, prin urmare diplomația ar trebui angajată împreună cu extinderea așa-numitului format Normandia, care include acum reprezentanți ai patru țări: Ucraina, Germania, Franța și Rusia.
Între timp, reprezentantul Kievului în Grupul trilateral de contact pentru soluţionarea conflictului din Donbas, parlamentarul Irina Gheraşcenko, a anunat că în cadrul ultimelor negocieri, Rusia a refuzat să sprijine inițiativa Ucrainei privind instituirea unui armistiţiu de Paști, începând cu data de 19 aprilie, precizează Rador.
Negocierile în acest sens, desfăşurate prin Skype, au durat şase ore, însă s-au încheiat fără rezultat.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News