„Vom elibera Bakhmut”, a spus Zelenski. Președintele a adăugat că alte două orașe ar putea fi recuperate, fără să precizeze însă care vor fi acestea. "Cred că vom elibera încă două orașe. Nu vă spun ce orașe, îmi pare rău. Avem un plan. Un plan foarte, foarte cuprinzător", a adăugat Zelenski.
Orașul Tokmak, din regiunea Zaporojie, ar putea fi unul dintre cele două la care se referă președintele Zelenski.
Vineri, generalul ucrainean Oleksandr Tarnavsky, comandantul Grupului operativ-strategic ”Tavria” a declarat pentru CNN că „Tokmak este obiectivul minim. Obiectivul general este să ajungem la granițele noastre de stat.”
Comentând modul în care sezonul rece va afecta desfășurarea evenimentelor de pe front, președintele a subliniat că trupele ucrainene au câștigat, anul trecut, experiență în desfășurarea operațiilor în astfel de condiții, iar luptele nu se va opri nici pe timp iarna.
"Nu ne putem opri pentru iarnă. Eu răspund: vom face totul pentru a nu ne opri în zilele grele de toamnă și în cele de iarnă cu vreme rea", a spus președintele.
Zelenski a făcut declarațiile pe timpul recentei sale vizite în Statele Unite, unde s-a adresat Adunării Generale a ONU și a discutat cu președintele Biden, congresmeni americani și ofițeri de vârf de la Pentagon. De asemenea, a ținut un discurs în fața membrilor comunității ucrainene la care au fost prezenți și procurorul general Merrick Garland, Nancy Pelosi - fostul președinte al Camerei, precum și senatorul Lindsey Graham.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News