Președintele Biden i-a informat, vineri în Japonia, pe liderii G7 că SUA vor sprijini un efort internațional comun de instruire a piloților ucraineni pe avioane de luptă moderne.
Programul internațional de pregătire, care va începe în Europa, în următoarele săptămâni, va fi urmat de transferul avioanelor de luptă F-16 către Forțele Armate ucrainene.
Pregătirea piloților ucraineni va începe în câteva săptămâni în Europa. Locația nu a fost specificată
Tehnicieni americani, în timpul unui proces de mentenanță al unui avion de luptă F-16 Fighting Falcon. Foto: U.S. Air Force
Pregătirea va începe în următoarele câteva săptămâni într-un loc nespecificat din Europa și va dura câteva luni, militarii ucraineni urmând să fie antrenați pentru a pilota atât F-16 cât și alte avioane de luptă moderne, a precizat un oficial occidental.
Decizia reprezintă o schimbare dramatică de poziție a Washingtonului, care prezentase anterior furnizarea de F-16 Ucrainei ca fiind inoportună. Cu toate acestea, în ultima săptămână mai mulți oficiali ucraineni dădeau ca sigură livrarea avioanelor F-16, fiind prezentat chiar un prim necesar de 50-60 de avioane, în timp ce Marea Britanie și Franța își anunțau disponibilitatea de a instrui piloți ucraineni pe aeronave occidentale moderne.
În plus, Marea Britanie și Olanda au anunțat, tot în această săptămână, că vor înființa o „coaliție pentru avioane”, menită să ofere Ucrainei aeronavele de luptă de care are nevoie.
Cu toate acestea, aliații apropiați nu se așteptau ca Biden să sprijine, atât de repede, implicarea directă a SUA într-un program de pregătire. „Lucrurile se mișcă foarte repede în Japonia. Mai repede chiar decât am îndrăznit să sperăm”, a spus un diplomat european.
Decizia privind pregătirea piloților va fi urmată în scurt timp de livrarea de avioane F-16 și alte tipuri de avioane către Ucraina
Piloți de F-16 Fighting Falcon, în timpul unor manevre de antrenament
Decizia nu înseamnă neapărat că F-16 și alte avioane de luptă vor fi furnizate imediat după finalizarea pregătirii. Mai degrabă, va oferi SUA și aliaților săi posibilitatea de a livra avioane în scurt timp, potrivit publicației britanice The Guardian.
„Pe măsură ce pregătirea are loc în următoarele luni, coaliția noastră de țări care participă la acest efort va decide când să se furnizeze efectiv avioane, câte vom furniza și cine le va furniza”, a declarat un oficial american pentru postul CNN.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, este așteptat să apară duminică la reuniunea G7 și probabil că își va repeta cererea de „aripi pentru libertate”, pe fondul îngrijorării că forțele aeriene mici ale Ucrainei nu vor putea supraviețui unui război lung.
Alegerea ucraineană pentru F-16 este argumentată de numărul mare de aparate aflate încă în serviciu – peste 3.000, expertiză și disponibilitate mare în Europa pentru acest tip de aeronavă, dar mai ales cantitatea mare de rachete pe care o poate lua la bord, aproape dublă față de MiG-29 și Su-27 și aproape egală cu Su-35, aeronava rusească cea mai avansată din cele pe care le are din generația a patra.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News