Conflictul din Ucraina implică o apărare pe mai multe niveluri: Eforturile ucrainenilor de a-și fortifica linia frontului sunt considerate cruciale

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
În zona de nord a frontului din Ucraina, militarii ucraineni continuă amenajarea pozițiilor defensive, inclusiv pregătirea unor fortificații suplimentare. Sursa Foto: Facebook/Comandamentul Forțelor Întrunite ale Forțelor Armate ale Ucrainei.
În zona de nord a frontului din Ucraina, militarii ucraineni continuă amenajarea pozițiilor defensive, inclusiv pregătirea unor fortificații suplimentare. Sursa Foto: Facebook/Comandamentul Forțelor Întrunite ale Forțelor Armate ale Ucrainei.

Jurnaliștii Reuters au vizitat noile linii de apărare ale Ucrainei în apropiere de Kupiansk, la 27 decembrie 2023. Cu toate acestea, după cum a precizat Reuters, locația exactă a acestora nu poate fi dezvăluită public din motive de securitate. Un militar ucrainean care poartă pseudonimul Yashchirka (Șopârlă) a declarat că apărătorii obișnuiesc să instaleze mai întâi obstacolele antitanc cu dinți de dragon, sârmă ghimpată și apoi mine (dacă sunt puse mine).

Publicitate

,,Cred că majoritatea acestor bariere ar fi trebuit să fie construite mult mai devreme, probabil în primăvară. Este nevoie de mai mult timp", a spus el. La câteva sute de metri de fortificaţiile cu "dinți de dragon" (n.r. blocuri din beton utilizate pentru încetinirea deplasării blindatelor), ucrainenii lucrează intens la extinderea unei rețele de tranșee cu grinzi de lemn, care includea și camere de locuit și paturi suprapuse.

Un alt soldat, cunoscut sub pseudonimul Rys (Lynx), consideră că Ucraina încearcă să reducă la minimum utilizarea minelor pentru fortificațiile sale, pentru a evita să lase muniții periculoase pe teritoriul său.

"Acesta este pământul nostru. Nu am vrea să îl distrugem atât de mult", a spus el.

Potrivit analiștilor militari citați de Reuters, fortificațiile sunt construite pentru a rezista atacurilor rusești și, în același timp, pentru a restabili capacitatea de luptă a soldaților ucraineni, în condițiile în care "Moscova preia inițiativa pe câmpul de luptă".

Potrivit lui Jack Watling, cercetător în domeniul războiului terestru la Royal United Services Institute din Marea Britanie, realizarea unor fortificații mai puternice vor genera ca rezultat încetinirea înaintării trupelor ruse și vor lăsa mai puţine forțe ucrainene descoperite în prima linie a frontului. Astfel, acestea din urmă ar putea efectua mai multe ore de pregătire, de exemplu.

,,Ucrainenii sunt în prezent mutați pe o poziție defensivă, deoarece ofensiva lor a culminat", a spus Watling. Expertul a adăugat că Rusia a preluat inițiativa și a putut alege unde să atace.

În opinia lui Watling, pe măsură ce stocurile de muniție de artilerie ale ucrainenilor se diminuează, pierderile rusești scad, ceea ce face mai ușor pentru Moscova să formeze noi unități care i-ar putea permite în cele din urmă să deschidă noi direcții de asalt.

,,În ceea ce-i privește pe ucraineni, aceștia încearcă să își reducă la minimum propriile pierderi, dar și să își refacă capacitatea de luptă ofensivă", a spus Watling.

În opinia sa, fortificațiile pot fi folosite și pentru a proteja flancurile Ucrainei atunci când forțele armate ucrainene vor lansa din nou o ofensivă.

În plus, jurnaliștii Reuters au vizitat tranșee care sunt săpate cu un excavator și lopeți în regiunea Cernihiv, în apropiere de granița cu Rusia.

,,Când civilii își vor fi făcut treaba (n.r. construirea pozițiilor), vom efectua o minare densă", a declarat reporterilor la fața locului Serhii Naiev, comandantul forțelor întrunite ucrainene care are sub supraveghere partea nordică a liniei de front.

Luna trecută, reporterii Reuters au vizitat, de asemenea, tranșeele ucrainene recent construite în regiunea Cernobîl, în apropiere de granița cu Belarus.

Structuri din beton, sârmă ghimpată, ... ''dinți de dragon''; vor fi minate, iar pe ele va fi pusă sârmă ghimpată. Acesta va fi un obstacol continuu de beton pentru vehiculele blindate", a precizat Serhii Naiev.

La sfârșitul lunii noiembrie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a ordonat construirea rapidă de fortificații pe "toate fronturile majore".

Aceste evoluții evidențiază importanța strategică a construcției de tranșee în timpul unui război de agresiune, purtat de Rusia împotriva Ucrainei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel