Ucraina știe cum va primi ATACMS: Arătând că poate dezvolta rachete proprii cu rază de 1.000 km. Ucrainienii amintesc de un precedent: Scufundarea Moskva

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Lansarea de rachete dintr-un sistem HIMARS folosit de forțele de apărare ucrainene. Foto: Ministerul Apărării din Ucraina
Lansarea de rachete dintr-un sistem HIMARS folosit de forțele de apărare ucrainene. Foto: Ministerul Apărării din Ucraina

”Prin noi înșine”, pare să spună ministrul Reznikov, care este convins că industria locală poate produce rachete cu rază de acțiune similară ATACMS.

Kievul a cerut încă din vara trecută rachete cu rază mai lungă de acțiune, dar refuzul Casei Albe a blocat orice livrări de astfel de arme. Oficialii ucraineni nu se lasă descurajați și încearcă să convingă Occidentul prin puterea exemplului. 

În cadrul unui eveniment organizat de publicația ucraineană NV, ministrul Apărării al Ucrainei Oleksi Reznikov afirmă că Ucraina are perspective bune de a-și produce propriile rachete cu rază lungă de acțiune cu o rază de acțiune de peste 1.000 de kilometri pentru a lovi țintele inamice.

Ministrul a fost întrebat dacă există o oportunitate în Ucraina de a relua producția de rachete cu rază lungă de acțiune.

"Avem aprobat oficial un program de rachete. Fondurile sunt deja alocate de la buget. Producția acestui program este 100% producție ucraineană, industrie locală", a spus Reznikov.

 

Distrugerea navei ”Moskva” cu rachete Neptun a deblocat livrarea Harpoon pentru Ucraina

Crucișătorul Moskva, fumegând. Nava amiral a Flotei ruse a Mării Negre e surprinsă la puțin timp după ce a fost lovită de două rachete lansate din sistemul anti-navă ucrainean Neptun. Imaginea foto nu are sursă, fiind cel mai probabil realizată de o persoană de la bordul navei turcești care a intervenit pentru salvarea echipajului. Foto: World Military Photos @Facebook

În același timp, el a citat un exemplu de succes al proiectului de rachete antinavă ucrainene „Neptun”, care a reușit să scufunde crucișătorul „Moskva”, nava amiral al Flotei ruse dein Marea Neagră.

„Avem perspective foarte bune de a avea rachete ucrainene cu o rază de acțiune de peste o mie de kilometri”, a subliniat Reznikov.

În plus, ministrul a spus că partenerii occidentali ai Ucrainei ezită adesea să furnizeze un nou tip de armă pentru că se tem de un alt nivel de agravare a situației.

„I-am convins foarte geru să ne dea rachete antinavă Harpoon, care trebuiau să ne protejeze coasta Odessei și nodurile portuare... Când am lovit nava „Moskva” cu Neptun, o săptămână mai târziu s-a decis să ni se dea Harpoon, iar astăzi aceste rachete sunt deja în serviciu împreună cu rachetele „Neptun”.

Știți că eliberarea Insulei Șerpilor a avut loc, inclusiv datorită „Harpoon”. Prin urmare, de îndată ce partenerii noștri vor vedea că rachetele noastre zboară peste 200, 300 și 400 de km - sunt convins că ATACMS și restul vor apărea”, a subliniat Reznikov.

 

Rachete cu rază lungă de acțiune pentru Ucraina

 

Președintele american Joe Biden a declarat că problema furnizării de rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune către Ucraina este încă examinată de autoritățile Statelor Unite.

La rândul său, fostul șef al Comandamentului Central al SUA în 2008-2010 și fost director al CIA, generalul David Petraeus, a declarat zilele trecute că Ucraina este capabilă să producă arme cu rază lungă de acțiune pentru lovituri pe teritoriul Rusiei și să elimine amenințarea cu utilizarea rachetelor balistice. .

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel