Ucraina spune că Ungaria pregătește o operațiune specială hibridă împotriva sa: Rusia a predat Budapestei prizonieri ucraineni fără știrea Kievului

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Propagandă ungaro-rusă. Foto: BudapestBeacon.com
Propagandă ungaro-rusă. Foto: BudapestBeacon.com

Comisarul pentru drepturile omului de pe lângă Parlamentul de la Kiev, Dmitro Lubineţk, susţine că Ungaria a încălcat dreptul internaţional umanitar preluând 11 prizonieri de război ucraineni din Rusia şi neavertizând Ucraina despre acest lucru. 

În plus, a subliniat Lubineţk, Budapesta pregăteşte acum o operaţiune specială informaţional-psihologică (IPSO), pentru a acuza autorităţile Kievului că nu doresc să facă schimb de prizonieri de război cu Federaţia Rusă.

„Conform informaţiilor mele, (Ungaria, n.r.) plănuieşte acum lansarea IPSO, pentru a discredita autorităţile din Ucraina şi comandamentul pentru prizonierii de război, urmând să afirme că Federaţia Rusă ar fi dispusă să predea prizonieri de război ucraineni, dar problema ar fi la Kiev, unde nu ar exista nicio iniţiativă în acest sens", a explicat ombudsmanul ucrainean, citat de Rador. Cu toate acestea, Lubineţ a remarcat că situaţia este, de fapt, cu totul alta - partea ucraineană vine în mod constant noi iniţiative, transmite liste şi îşi declară disponibilitatea de a efectua un schimb amplu de prizonieri în formatul "toţi pentru toţi".

 

Ungaria nu a informat Ucraina despre transferul din Rusia de prizonieri ucraineni pe teritoriul său 

 

DmitroLubineţk a mai menţionat că Ungaria trebuia să informeze Ucraina despre transferul prizonierilor de război ucraineni pe teritoriul său.

"Conform dreptului umanitar, interpretez că Ungaria l-a încălcat. Pentru că nu poţi pur şi simplu să iei prizonieri de război de pe teritoriul Federaţiei Ruse. Chiar dacă aveau motive umanitare, ar fi trebuit să informeze Ucraina în primul rând", a adăugat oficialul. Lubineţ a mai declarat că Ungaria ar fi trebuit să informeze Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) despre acest lucru, dar şeful misiunii CICR în Ucraina, a confirmat, joi, că nici reprezentanţii din Federaţia Rusă, nici cei din Ungaria nu au fost informaţi în legătură cu transferul a 11 prizonieri ucraineni de război pe teritoriul statului ungar.

Amintim că, recent, Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat transferul în Ungaria al 11 prizonieri de război ucraineni de etnie maghiară, în urma unei operaţiuni în care Patriarhia Moscovei a jucat rolul de intermediar între Rusia şi Ungaria.

Kievul a salutat eliberarea militarilor ucraineni, dar a transmis că Ucraina nu a fost implicată în discuţii şi nici nu a fost informată oficial în legătură cu această operaţiune. Pe 19 iunie, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, Oleh Nikolenko, a declarat că toate încercările diplomaţilor ucraineni de a stabili un contact direct cu cetăţenii predaţi de Rusia Ungariei sunt zadarnice.

Pe 20 iunie, MAE de la Kiev a transmis că diplomaţii ucraineni au reuşit să-i transfere în Ucraina pe trei dintre cei 11 prizonieri care au ajuns din Rusia în Ungaria.

"Aceştia se află deja pe teritoriul Ucrainei şi beneficiază de sprijin. Diplomaţii ucraineni, împreună cu Centrul de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război, continuă eforturile de a aduce înapoi în Ucraina soldaţii transferaţi din Rusia în Ungaria" - a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ucrainene, Oleh Nikolenko

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel