Publicitate
Conform unui comunicat de presă al Joint Forces Operation, postat pe pagina de Facebook, exercițiul a fost aprobat de comandantul Forţelor Întrunite, general-locotenentul Oleksandr Pavliuk.
Se precizează că este pentru prima dată când acest sistem de rachete antitanc portabil a fost folosit într-un exercițiu în zona de responsabilitate a Operaţiunii Forţelor Întrunite din Ucraina.
Militarii ucraineni au fost însărcinate să lovească o țintă – reprezentantă de un tanc ascuns într-un tranşeu - la o distanță de aproximativ 1,5 km.
Printre altele, exercițiul și-a propus să demonstreze eficiența sistemului de rachete Javelin în condiții de vreme rece – temperaturi scăzute și vânt puternic.
„În ciuda faptului că soldații au tras cu această armă pentru prima dată, sarcina a fost finalizată cu succes – ținta a fost lovită”, se arată în comunicat.
Indirect, prin publicarea imaginilor şi materialelor video din timpul exerciţiului militar cu sisteme Javelin, militarii ucraineni au vrut să transmită un mesaj şi forţelor separatiste pro-ruse din Donbas, dar şi militarilor ruşi care staţionează în Crimeea.
What is interesting is that the different screens we've seen almost appear to have different purposes. Some can carry sandbags or other material, some are not strongly built, some cover much or little of the turret, etc. They're clearly experimenting to see if it works. https://t.co/32TXbut60h pic.twitter.com/nlhXU5th5u
— Rob Lee (@RALee85) November 24, 2021
La începutul acestei luni, DefenseRomania a precizat că militarii rusi din Crmeea au improvizat deasupra turelelor tancurilor T-72 sisteme de protecție (structuri metalice) împotriva rachetelor americane Javelin și dronelor turcești TB2.
In occupied #Crimea, this #Russia|n tank is fitted with what looks like a type of slat armour over the turret specifically designed to protect against top down attack like the Javelin ATGM, which are now in use by #Ukraine’s armed forces:
— Alex Kokcharov (@AlexKokcharov) November 23, 2021
pic.twitter.com/R0rWBgvJAx
Militarii ucraineni au folosit ca ţintă un transportor blindat dezafectat pe care au instalat turela unui tanc T-64 care dispunea de sisteme de protecție improvizate – de tip grilaj – pentru a observa dacă acestea sunt eficiente împotriva rachetelor antitanc Javelin.
După cum se poate observa şi în materialul video ataşat, eficienţa unor sisteme de protecție improvizate – de tip grilaj – pe un tanc este zero în faţa sistemelor antitanc Javelin.
Un ofițer al armatei ucrainene care a coordonat exercițiul a lăudat uşurinţa şi lejeritatea poziţie din care se poate trace cu un sistem Javelin și faptul că racheta este auto-ghidată odată lansată, obținând în același timp o precizie de aproape 100%.
Din câte se pare, operarea acestui sistem nu prezintă nicio provocare pentru militarii ucraineni care au dobândit experiență în tragerea cu modele interne și din epoca sovietică de lansatoare de rachete antitanc portabile.
După cum a precizat anterior DefenseRomania, mai mulţi jurnalişti americani au realizat la începutul acestei luni un scurt reportaj în Donbas.
În imaginile prezentat de ABC News, militarii Forţelor Armate Ucrainene, aflaţi în apropierea linie de contact din Donbas, erau prezentaţi având în dotare sisteme antitanc americane Javalin pentru a putea respinge mai uşor eventuale atacuri ale separatiştilor pro-ruşi.
Patrick Reevell, un reporter al ABC News, a postat pe Twitter un scurt mesaj în care a precizat că Forţelor Armate Ucrainene, aflate în apropierea liniei de contact, au făcut o scurtă prezentare a sistemelor de rachete antitanc Javalin pe care le-au primit din Statele Unite.
Ukraine’s military took us to see them demonstrating US-supplied Javelin anti-tank missiles out in eastern #Ukraine this morning.
— Patrick Reevell (@Reevellp) December 8, 2021
Probably the best-known and most controversial piece of US military assistance. It’s part of the aid Putin is signaling is unacceptable for Russia. pic.twitter.com/oC8q5QLeht
Decizia guvernului SUA de a aproba în anul 2018 o primă vânzare de sisteme de rachete antitanc Javelin a fost văzută ca o încercare clară de a consolida capacitatea Ucrainei de a contracara orice nouă ofensivă militară susținută de Rusia.
În primăvara anului 2018, Ucraina a primit din Statele Unite primele 37 de lansatoare ATGM Javelin și 210 rachete pentru acestea.
Sistemul de rachete Javelin Close Combat - Medium este o rachetă ghidată antitanc portabilă, care poate fi folosită pentru a distruge vehiculele de luptă blindate aflate la o distanță de până la 2.500 de metri.
Inițial, Ucrainei i s-a interzis utilizarea acestor arme, cu excepția cazului unei invazii rusești către vest. Cu toate acestea, abia anul trecut, SUA au permis trupelor ucrainene să folosească aceste arme pe linia frontului din Donbas, atâta timp cât acestea sunt folosite în scop „defensiv”.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News