Delegația ucraineană consideră că Rusia încearcă astfel să legitimeze prezența reprezentanților regiunilor separatiste la platformele internaționale oficiale de discuții, în special la nivelul ONU.
"Rezultatul implementării acestui plan poate fi recunoașterea unilaterală de către Federația Rusă a așa-numitelor LPR și DPR [Republica Populară Lugansk și Republica Populară Donețk] sau amenințarea cu o astfel de recunoașteri", se precizează în comunicat.
De asemenea, delegația ucraineană consideră că Federația Rusă manipulează masiv comunitatea internațională și, în primul rând, Franța și Germania, prin încercările repetate de a „discredita rolul acestora ca participanți activi și consecvenți în formatul Normandia”.
"Delegația ucraineană consideră aceste încercări ale Federației Ruse ca fiind un ultim pas înainte de a trece la nerespectarea totală a legislației internaționale și, prin urmare, la izolarea completă din partea comunității internaționale", se mai consemnează în mesaj.
Potrivit agenției de presă RBK Ucraina, pe 2 decembrie Rusia a încercat oficializarea implicării reprezentanților regiunilor separatiste din Donbas în negocieri prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU, însă, la intervenția Ucrainei “sprijinită de parteneri”, demersul a fost oprit.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News