Ucraina şi Rusia au relaţii tensionate după anexarea în 2014 a peninsulei Crimeea de către Moscova şi conflictul din sud-estul Ucrainei dintre trupele ucrainene şi separatiştii susţinuţi de Rusia, soldat cu peste 10.000 de morţi.
Disputa s-a amplificat după ce Moscova a capturat luna trecută două nave mici şi un remorcher, cu un echipaj total de 24 de marinari, în largul Crimeii, acuzându-le că au intrat în apele teritoriale ruse în timp se îndreptau spre Strâmtoarea Kerci din Marea Neagră.
SUA şi Uniunea Europeană au cerut eliberarea marinarilor, iar preşedintele Donald Trump şi-a anulat o întâlnire programată cu omologul rus Vladimir Putin în semn de protest.
,,Agresiunea rusă nu va pune capăt planurilor noastre de a crea un grup naval în Marea Azov", a declarat Oleksandr Turcinov, secretar al Consiliului pentru securitate naţională şi apărare al guvernului ucrainean, într-un interviu pentru filiala locală a BBC, potrivit UNIAN şi Reuters.
,,Dacă ne oprim şi ne retragem, Rusia îşi va îndeplini obiectivul de a ocupa Marea Azov, de a prezenta lumii noile sale frontiere autodeterminate din Marea Neagră, legalizând de facto ocuparea Crimeii", a adăugat el, potrivit BBC News Ucraina.
Turcinov a mai spus că Kievul va invita reprezentanţi ai NATO şi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la bord data viitoare, pentru a dovedi că Ucraina nu încalcă niciun fel de reglementări.
El nu a precizat când noi nave ucrainene vor încerca să treacă prin strâmtoarea Kerci, dar a menţionat că nu va trece mult timp până atunci.
Răspunzând acestor comentarii, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a declarat că intenţia Ucrainei de a trimite nave militare prin strâmtoarea Kerci este o "provocare".
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News