Ucraina l-a arestat pe magnatul Viktor Medvedciuk, un apropiat al lui Putin. Acuzaţia: "înaltă trădare" în beneficiul Moscovei

S.I. Catalin |
Data publicării:

Un tribunal ucrainean a ordonat joi plasarea în arest la domiciliu a influentului parlamentar şi magnat Viktor Medvedciuk, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin suspectat de "înaltă trădare" în beneficiul Moscovei, notează AFP.

După opt ore de audieri, judecătorul Viaceslav Pidpali a respins cererea Parchetului care reclama arestarea preventivă a lui Viktor Medvedciuk, 66 de ani.

Acesta din urmă va trebui să rămână la domiciliul din Kiev până la 9 iulie şi nu va putea părăsi capitala fără aprobarea anchetatorilor, a precizat judecătorul, potrivit imaginilor difuzate în direct.

Anunţul a fost întâmpinat cu strigăte de bucurie din partea deputaţilor formaţiunii politice a lui Viktor Medvedciuk prezenţi la audiere.

Viktor Medvedciuk, a 12-a avere a Ucrainei, cu 620 milioane de dolari, potrivit revistei Forbes, este suspectat de "înaltă trădare" şi "tentativă de devalizare a resurselor naturale din Crimeea", peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014.

Un alt deputat ucrainean pro-rus, Taras Kozak, este, de asemenea, suspectat din aceleaşi motive, riscând o pedeapsă de până la cincisprezece ani de închisoare.

Deja lovit de sancţiuni americane pentru rolul său în anexarea Crimeei, Viktor Medvedciuk a calificat această punere sub acuzare ca act de "represiune politică", din cauza poziţiilor sale în favoarea Rusiei, ale cărei relaţii cu Ucraina sunt execrabile.

"Vom continua lupta", a spus Viktor Medvedciuk după audierea de joi.

În februarie, autorităţile ucrainene au impus sancţiuni miliardarului şi soţiei sale şi au interzis trei posturi de televiziune pro-ruse deţinute oficial de Taras Kozak, dar considerate a fi controlate de Viktor Medvedciuk.

Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au efectuat miercuri percheziţii în două dintre vilele lui din Kiev şi dintr-o suburbie de lux, precum şi în biroul său, potrivit Agerpres.

În pofida puternicelor tensiuni dintre Moscova şi Kiev, Viktor Medvedciuk este primit în mod regulat de Vladimir Putin care este, spune el, naşul uneia dintre fiicele sale.

Afişând o puternică opoziţie faţă de NATO şi Uniunea Europeană, el acuză în mod regulat Kievul că "nu a făcut nimic" pentru a pune capăt războiului cu separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei şi pledează, ca şi Moscova, în favoarea transformării ţării sale în federaţie. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel