Ucraina iese elegant și demn dintr-un clenci cu Statele Unite | Kievul era convins că Rusia va ataca dar nu putea recunoaște public acest lucru

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:

Președintele Ucrainei și ministrul apărării au minimizat, public, amenințarea de război, dar în secret, se pregăteau pentru ce e mai rău, precizează ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, într-un interviu pentru The Economist.

În urmă cu câteva zile, președintele SUA, Joe Biden, a afirmat public că a avertizat din timp pe toată lumea cu informații concrete despre iminența atacului Rusiei asupra Ucrainei, dar majoritatea liderilor de state, inclusiv președintele Volodimir Zelenski, au considerat exagerate evaluările americane.

„Mulţi oameni au crezut că exagerez […] Dar ştiam că avem informaţii în acest sens. (Preşedintele rus Vladimir Putin) urma să treacă graniţa. Nu era nicio îndoială, iar Zelenski nu a vrut să audă asta”, a declarat Joe Biden, pe 11 iunie.

La Kiev, declarația președintelui Biden a provocat o anumită iritare, anumiți funcționari de nivel înalt reacționând pripit.

În schimb, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, recunoaște că țara sa luase în serios informațiile primite de americani, dar nu se putea face public acest lucru.

În interviul din 12 iunie pentru The Economist, ministrul ucrainean al apărării rememorează ziua de 24 februarie. Pentru el, războiul a început cu un telefon.

Războiul a început cu un apel la ora 4 dimineața de la comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnii și un mesaj succint: "A început. Atacuri asupra apărării antiaeriene și a radarelor. Invazie".

 

Forțele Armate Ucrainene nu au fost luate prin surprindere. Erau pregătite de război

 

La nivel public, președintele și ministrul apărării au minimizat amenințarea de război, dar în particular, se pregăteau pentru ce e mai rău. Această tactică a făcut parte din protocoalele dezvoltate în timpul planificării secrete pre-invazie. Abia acum Reznikov poate dezvălui câteva detalii, precizează The Economist în articol.

Principalul truc a fost declararea exercițiilor militare „regulate” ca răspuns la exercițiile rusești și belaruse din primele săptămâni ale lunii februarie. Acest lucru a ajutat să fim pregătiți încă de la începutul războiului.

A fost o scuză care ne-a permis să scoatem în secret trupele din bazele permanente. Când au început loviturile, băieții noștri nu erau toți la un loc, ci erau pregătiți cu arme, muniție și împrăștiați în toată țara, precizează ministrul apărării.

Ucrainenii se pregăteau. Au ascuns sisteme de apărare antiaeriană și avioane de atac, înlocuindu-le cu modele. Au adoptat o nouă lege privind apărarea teritorială pentru a înarma aproximativ 100.000 de civili în trei zile.

Oamenii erau atât de clar organizați încât rușii nu se așteptau la așa ceva. Momentul cheie a fost decizia lui Volodimir Zelenski de a rămâne la Kiev. "Toată lumea se aștepta ca președintele să conducă și să formeze un guvern în exil. Dar Zelenski a avut propriul scenariu", a adăugat Reznikov.

 

Reznikov despre Franța și Germania

 

Ministrul apărării încearcă să fie politicos cu privire la fisurile din alianța occidentală, precizează The Economist. Oboseala este un „răspuns psihologic natural la stres”. Totuși, din când în când se simte dezamăgit.

Potrivit acestuia, aliații Ucrainei vorbesc mai mult despre drepturile și libertățile omului decât le apără. „Birocrația și pragmatismul Occidentului s-au dovedit mult mai puternice decât valorile sale”, a spus Reznikov.

Ministrul Apărării spune că pentru Franța și Germania, Ucraina este un obstacol enervant în calea unei vieți confortabile. Cu toate acestea, își reține emoțiile în timpul conversațiilor cu colegii din Paris și Berlin.

Sunt pregătit profesional ca avocat, deci da. Dar mai târziu, neoficial, pot spune câteva cuvinte destul de bine alese, precizează Reznikov.

Comentariul autorului:

La summitul NATO de la Madrid, din perioada 28 – 30 iunie, urmează să fie luate decizii foarte importante de întărire a flancului estic al NATO și de sprijinire a Ucrainei. Liniile directoare, precum și unele măsuri concrete, care vor fi adoptate, se vor baza pe informații oferite de toți aliații.

În anii trecuți, evaluări de mare acuratețe făcute de serviciile americane de informații privind intențiile și potențialul militar al Rusiei, au fost minimizate de cele mai puternice state NATO membre ale Uniunii Europene. Franța a recunoscut, oarecum, eșecul în această privință, prin demiterea șefului informațiilor militare.

Plecând de la evoluțiile din ultimele trei-patru săptămâni, războiului ruso-ucrainean pare să se îndrepte încet, dar extrem de încet către o stabilizare a frontului pe o linie dată în cea mai mare parte de frontierele administrative ale regiunilor Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson.

Ucraina pierde foarte mult în materie de teritoriu, oameni și resurse economice, dar deocamdată nu se poate opune acestui tăvălug pentru că nu dispune, în cantitatea dorită, de armele care să-i permită inversarea acestui curs al războiului. Armele cu capacitatea de a schimba jocul se află încă în Occident, iar sprijinul din partea Statelor Unite devine din ce în ce mai critic pentru o victorie ucraineană.

Pe linia frontului, natura confruntărilor pare să se fi restrâns mai mult la folosirea artileriei, care, în special pentru forțele ruse, se dovedește a fi centrul de greutate al operației. Partea ucraineană a recunoscut că, în unele zone ale frontului, este total depășită ca piese și muniție de artilerie, raportul fiind de 10:1.

În mod normal, rușii ar trebui să progreseze mai rapid, dar o cantitate mare de artilerie nu este suficientă pentru acest lucru. Forțelor ruse le lipsește precizia, deoarece pe de o parte sistemele lor sunt învechite și nu au o acuratețe mare la țintă, iar pe de altă parte nu dețin informații exacte despre locațiile forțelor ucrainene. Pe termen scurt și mediu, nu se întrevede o îmbunătățire semnificativă a acestor capabilități rusești de țintire.

În schimb, partea ucraineană, cu ajutor occidental, pe același termen scurt și mediu, își poate crește numărul atât de sisteme de artilerie de mare precizie, cât și al capabilităților de identificare precisă a țintelor. Din perspectiva SUA, totul depinde doar de viteza cu care militarii ucraineni învață să folosească tehnica pe care le-o trimit.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel