Ucraina ia în considerare ridicarea interdicției privind exportul de arme pentru a stimula creșterea producției de drone. Decizia vine la pachet cu o serie de provocări

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Foto: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Foto: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Producătorii ucraineni ar putea primi până la 20 de miliarde de dolari în cazul ridicării interdicției privind exporturile de arme și, de exemplu, ar putea înveşti această sumă în creșterea producției interne pentru propria armată. Financial Times scrie despre acest lucru, analizând dorința industriei ucrainene și a unor oficiali ca aceasta interdicţiei să fie ridicată, după ce a fost introdusă în 2022.

În ceea ce privește profiturile preconizate pentru industria ucraineană de apărare, ziarul face referire la estimările făcute de Oleksandr Marikovski, președintele subcomisiei economice a Verkhovna Râdă. Acesta se referă în primul rând la posibilitatea de a exporta drone ucrainene.

La 2 octombrie, ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, a declarat că anul viitor este planificată creșterea finanțării pentru producția de drone, arme cu rază lungă de acțiune și rachete balistice. Dana Yarova, consilier al adjunctului lui Umerov și membru al Consiliului Anticorupție din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, a declarat că exporturile deschise pentru producătorii ucraineni de drone ar fi „un pas important pentru economia ucraineană”. Atragerea de investiţii străine, a spus ea, va oferi un impuls pentru dezvoltarea acestui sector al economiei.

Cu toate acestea, există și avertismente din partea experților că intrarea pe piața externă ar putea ajuta dronele ucrainene să cadă în mâinile armatei ruse.

În prezent, există o cerere mare de drone la nivelul mai multor structuri din carul forțelor armate ucrainene. Cu toate acestea, potrivit lui Oleksandr Marikovski, există o logică în a permite exportul acestor arme: în acest caz, potențialii investitori sunt gata să investească în creșterea producției de drone din Ucraina, iar forțele armate ucrainene vor primi astfel mai multe UAV-uri decât este capabilă industria să furnizeze în prezent.

„Ucraina este un client prioritar”, a explicat el într-o postare pe Facebook, ”dar dacă statul nu contractează totul, ci, să zicem, 70%, atunci restul de 30% trebuie să-și găsească clientul în străinătate, printre țările care au semnat acorduri bilaterale de securitate cu Ucraina.

Parlamentul ucrainean a înființat deja un grup de lucru privind exporturile de arme. Acesta ar trebui să evalueze riscurile pentru stat și să convină asupra unui mecanism prin care Ucraina ar putea deveni un actor relevant pe piața globală a exportului de armament.

Potrivit Financial Times, avantajul Rusiei în materie de drone de luptă este actualmente de aproximativ 5-10 la 1, iar Rusia crește constant producția.

Max Seddon, șeful biroului de presă al Financial Times din Moscova, a scris pe rețeaua X că ridicarea interdicției privind exporturile de produse militare ar ajuta Ucraina „să egaleze capacitățile Rusiei pe câmpul de luptă”.

„Bugetul de stat pentru armament al Ucrainei pentru acest an este de numai 6 miliarde de dolari, din care aproximativ o treime este pentru drone - mult mai puțin decât comenzile necesare pentru a acoperi nevoile de bază”, menționează Financial Times.

Reprezentanții unuia dintre producătorii de drone din Ucraina, Roboneers, au declarat pentru Financial Times că societatea a câștigat licitații guvernamentale la un preț care acoperă doar costurile de producție.

Prin urmare, participanții la industrie speră că ridicarea interdicției de export va încuraja și partenerii occidentali să ofere asistență producătorilor ucraineni. Aceasta va intensifica, de asemenea, eforturile de standardizare ale guvernului, deoarece zeci de tipuri diferite de drone funcționează în prezent cu programe diferite.

Un sondaj realizat în această vară de Ekonomichna Pravda în rândul a 35 de producători de drone a arătat că 38% dintre companiile intervievate aveau mai mult de jumătate din capacitate neutilizată în prezent și doar o treime dintre respondenți au declarat că atelierele lor erau utilizate la capacitate maximă.

Incapabile să își vândă toate produsele pe piața internă, companiile din domeniul apărării își mută facilitățile de producție în străinătate. „Poate că acesta a fost impulsul autorităților de a începe să lucreze la deschiderea exporturilor de arme”, sugerează EP.

În 2022-2023, Ucraina a fost cel mai mare importator de arme, în timp ce Statele Unite au fost cel mai mare exportator. Aceste date au fost publicate în acest an de Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm.

Până în 2022, potrivit institutului, Ucraina trimitea 59% din exporturile sale de arme către China, 12% către Arabia Saudită și 11% către India.

Anterior, The Economist a analizat piața globală de armament și a ajuns la concluzia că celor mai mari cinci vânzători de arme (Statele Unite, Rusia, Franța, China și Germania) li se „suflă în ceafă” de noii producători de arme. În special, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Turcia, China și India.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel