Ucraina, conflict diplomatic cu Ungaria. Budapesta consideră o lege a Kievului ”semifascistă”

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Gergely Gulyas
Gergely Gulyas

Ministerul de Externe al Ucrainei consideră inadmisibile declaraţiile făcute de un înalt oficial de la Budapesta cu privire la Legea educaţiei ucraineană, se menţionează într-un comunicat al diplomaţiei Kievului, postat vineri pe site-ul instituţie.

'În prezent, Ucraina are un guvern care încalcă drepturile minorităţilor' şi care a 'adoptat o Lege a educaţiei semifascistă', a declarat anterior şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, răspunzând la o întrebare despre apropiatele alegeri (prezidenţiale) din Ucraina, preconizate să aibă loc la 31 martie.

În acelaşi timp, oficialul ungar şi-a exprimat speranţa că autorităţile de la Budapesta vor putea să colaboreze cu noua conducere de la Kiev, întrucât ' nu a găsit un limbaj comun cu actuala administraţie' ucraineană, conform Capital.ua.

'Adoptată în conformitate cu legislaţia internă şi obligaţiile noastre internaţionale, Legea educaţiei în Ucraina a trecut examenul Comisiei de la Veneţia. Recomandările acesteia sunt în curs de implementare. Considerăm că este inacceptabil de a ni se cere în continuare modificarea respectivei legi, la fel şi manipularea cu astfel de epitete ca "lege semifascistă' sau cu fapte privind conţinutul său', potrivit MAE ucrainean.

Diplomaţia Kievului mai adaugă că, în Ucraina, 'nici guvernul, nici societatea nu au sentimente antiungureşti şi sunt deschise dialogului cu Ungaria'.

 

Relațiile dintre Ucraina și Ungaria, deteriorate după legea care extinde utilizarea limbii ucrainene

 

Relaţiile Ucrainei cu Ungaria s-au deteriorat după ce în septembrie 2017 preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat noua Lege a educaţiei care extinde utilizarea limbii ucrainene în sfera educaţiei. Conform noii legi, studiul în învăţământul secundar şi superior în Ucraina se va face din 2020 exclusiv în limba de stat (ucraineană), iar educaţia în limbile minorităţilor va fi disponibilă doar în grădiniţe şi în şcoli primare.

Indignarea comunităţii maghiare din Ucraina a fost provocată şi de decizia Curţii Constituţionale a Ucrainei de a recunoaşte drept 'neconstituţională' Legea privind politica lingvistică din 2012, care prevedea dreptul de utilizare a limbilor regionale în zone cu o populaţie minoritară mai mare de 10%. Atât Legea educaţiei, cât şi anularea legii din 2012 cunoscută şi ca legea "Kivalov-Kolesnicenko" au afectat toate minorităţile din Ucraina, inclusiv cea română, conform observatorilor.A

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel