Ucraina cere voie aproape disperat să lovească Rusia cu Storm Shadow sau SCALP. Ucrainenii „țintesc” toate aeroporturile ruse de unde ocupantul atacă

Gheorghiță Orjanu |
Data actualizării: | Data publicării:
Su-24 ucrainean. Photo source: US Military Action @YouTube
Su-24 ucrainean. Photo source: US Military Action @YouTube

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut din nou Occidentului să permită lovituri în adâncime pe teritoriul Federației Ruse. Acest lucru este necesar pentru ca toate aerodromurile de pe care Federația Rusă atacă Ucraina să fie distruse.

Zelenski a făcut declarații în acest sens, pe 18 iulie, în timpul participării la sesiunea plenară inaugurală a summitului Comunităţii Politice Europene, desfășurat în Marea Britanie..

„Facem un apel către voi toți, către toți liderii care au curajul necesar. Acești pași (permițând lovituri asupra Federației Ruse - n.red.) trebuie făcuți. Și fac un apel în primul rând la Statele Unite, Marea Britanie , Franța, Germania și Polonia și la alți prieteni - curajul dumneavoastră poate fi de o importanță decisivă pentru pace”, a asigurat el, citat de agenția de presă RBC-Ucraina.

Potrivit lui Zelenski, aerodromurile militare de pe care avioanele rusești decolează cu bombe precum și locurile de lansare a rachetelor rusești împotriva orașelor ucrainene, a copiilor - toate acestea ar trebui distruse.

„Nu numai că va distruge unele ținte, dar va reduce și capacitatea Rusiei de a continua acest război. Rachetele și dronele nu sunt „purtători ai suveranității statului”, așa că trebuie să existe o voință colectivă, o voință colectivă de a le doborî - la fel cum a fost și cu rachetele și dronele Iranului”, a continuat el.

În noaptea de 13/14 aprilie 2024, Iranul a lansat asupra Israelului  un atac masiv cu 170 de drone, 30 de rachete de croazieră și cel puțin 110 de rachete balistice. Aproape toate au fost interceptate de capabilități ale Israelului, SUA, Marii Britanii și Iordaniei.

Zelenski a folosit situația militară din regiunea Harkov ca exemplu de eficacitate a loviturilor asupra Federației Ruse deoarece, în opinia sa, „realitatea de pe câmpul de luptă explică mai mult decât orice discuție”.

"Nu am permis Rusiei să avanseze în regiunea Harkov. Punct. Putin și-a sacrificat zeci de mii de cetățeni. Dar nu a reușit nimic. Nimic important și semnificativ. Acest lucru a devenit posibil datorită vitejiei soldaților noștri și a vitejiei noastre. Partenerilor, care au ridicat restricțiile privind utilizarea armelor în apropierea graniței. A dus acest lucru la escaladare? Nu. Dimpotrivă, a blocat încercările lui Putin de a extinde războiul. Putin a reacționat în vreun fel? Nu”, as spus Zelenski.

Iar atunci când rachetele rusești lovesc copiii bolnavi de cancer din spitalul Okhmatdyt, potrivit președintelui, acest lucru nu arată altceva decât răul pe care Federația Rusă l-a demonstrat de la începutul războiului și, prin urmare, în opinia sa, este necesar să se acționeze cât mai curajos posibil, pentru a se obține rezultate.

"Putem pune capăt acestui război prin  eforturi diplomatice și de înarmare. Și nu trebuie să pierdem oportunități. Cu cât apărarea antiaeriană este mai eficientă, cu atât Putin va fi mai neajutorat. Cu cât avem mai puține restricții privind utilizarea eficientă a armelor, cu atât mai mult Rusia va încerca să meargă în direcția păcii”, a asigurat Zelensky.

Ofensiva Rusiei în regiunea Harkov, oprită cu rachetele americane

Pe 10 mai, trupele ruse au deschis o nouă direcție de ofensivă prin pătrunderea în nordul regiunii  Harkov în zonele localităților Vovchansk (la nord-est de orașul Harkov), Liptsi și Hlyboke (la nord de Harkov).

Potrivit șefului Departamentului american al Apărării, Lloyd Austin, avansul forțelor ruse în nordul regiunii Harkov a încetinit după ce o parte a aliaților Ucrainei a permis lovituri asupra teritoriului Rusiei.

În plus, potrivit Associated Press, rușii pregăteau o ofensivă și mai mare asupra regiunii Harkov, concentrând aproximativ 90.000 de soldați pe teritoriul lor. Dar datorită permisiunii SUA de a lovi cu arme americane pe teritoriul Rusiei, ofensiva a fost dejucată.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel