Nava a fost lansată la apă pe 4 iulie 2000 și a intrat în serviciu pe 28 februarie 2001. În timpul serviciului efectuat în cadrul Royal Navy, dragorul de mine a parcurs aproximativ 76.500 mile marine (142.000 km).
Potrivit unui acord ucraineano-britanic, semnat recent, pe 21 iunie 2021, Forțele Navale ale Ucrainei vor achiziționa de la Royal Navy două dragoare maritime clasa “Sandown”.
Acordul a fost stabilit într-un Memorandum privind implementarea proiectelor de parteneriat maritim între Consorțiul Industriei din Regatul Unit și Forțele Navale ale Ucrainei. Acesta a fost semnat la Odesa, chiar la bordul distrugătorului britanic HMS „Defender”.
Finanțarea proiectului este asigurată din împrumuturile acordate de Regatul Unit pentru dezvoltarea Forțelor Navale ale Ucrainei.
Potrivit surselor ucrainene, cele două nave se vor alătura flotei naționale “după auditul complet, repararea, modernizarea, adăugarea echipamentului suplimentar și pregătirea adecvată a personalului Forțelor Navale din Ucraina”.
Dragoarele din clasa “Sandown” se mai regăsesc doar în serviciul Regatului Unit (9), Estoniei (3) și Arabiei Saudite (3). Prima navă a fost pusă în funcțiune în 1989. Toate navele din clasa “Sandown” sunt programate să fie retrase din flota britanică în anii 2020.
Carcasa navelor este realizată din fibră de sticlă armată. Acestea nu au echipament pentru culegerea minelor, singura destinație fiind cea de căutare și distrugere a minelor cu ajutorul echipamentelor de căutare controlate de la distanță. La nevoie, pot totuși fi folosite ca nave de patrulare.
Principalele caracteristici tehnico-tactice ale dragoarelor sunt reprezentate de deplasamentul de 450 tone (plin), lungimea de 52,6 metri, lățimea de 10,5 metri, pescajul de 2,4 metri, viteza de până la 13 noduri cu motor diesel sau 6,5 noduri cu electric. O nava poate fi deservită de un echipaj format din 34 de persoane și este dotată cu un sistem automat de control al minelor Atlas Elektronik IMCMS și cu un minim de armament de autoapărare reprezentat de un tun de calibru 30 mm și trei mitraliere de 12,7 mm.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News