Ucraina anunţă un nou schimb de prizonieri cu Rusia

S.I. Catalin |
Data publicării:

Ministrul de externe de la Kiev, Vadim Pristaiko, a anunţat că în cursul săptămânii viitoare va avea loc un nou schimb de prizonieri între Ucraina și Federaţia Rusă, scrie Rador.

 
 

Potrivit ministrului, această operaţiune ar putea fi chiar mai mare decât precedenta, care a avut loc pe 7 septembrie şi a implicat 35 de deţinuţi ruşi eliberaţi de Ucraina şi 35 de prizonieri ucraineni eliberaţi de Rusia.

,,Aţi văzut că am reușit să facem acel schimb. În viitorul apropiat, sper că săptămâna viitoare, planificăm un schimb de prizonieri și mai mare. Acestea sunt acţiunile care au loc pas cu pas" - a menţionat Pristaiko, fără să ofere alte detalii în acest sens. Amintim că, pe 7 septembrie 2019, între Ucraina și Rusia a avut loc un important schimb de deținuţi.

Pe Aeroportul Internaţional "Borispil" din Kiev, a aterizat un avion cu 35 de cetățeni ucraineni eliberaţi de Rusia, printre care cineastul Oleg Senţov, arestat de forţele ruse în urmă cu cinci ani şi cei 24 de marinari reținuți anul trecut în strâmtoarea Kerci.

Pe Aeroportul Internaţional "Vnukovo" din Moscova, de asemenea, a aterizat o aeronavă, având la bord 35 de ruşi eliberaţi de autorităţile din Ucraina. Printre aceştia s-a numărat şi ofițerul Vladimir Țemah, martor cheie în cazul doborârii zborului MH-17.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel