U.S. Marine Corps a primit aprobare pentru dezvoltarea unei versiuni mobile a sistemului israelian Iron Dome

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

U.S. Marine Corps (USMC) a petrecut mai mulți ani făcând ceea ce U.S. Army a spus că nu poate face, integrarea componentelor sistemelor Iron Dome, achiziţionate în urmă cu trei ani din Israel, în sistemul stratificat de apărare aeriană al SUA. USMC are acum aprobare pentru a continua dezvoltarea noului său sistem de apărare împotriva rachetelor de croazieră.

După o serie de trei teste cu trageri reale care s-au încheiat anul trecut, conducerea U.S. Marine Corps a aprobat recent următoarea etapă de dezvoltare a unei capacități mobile de apărare aeriană bazată celebrul de sistem de apărare aeriană Iron Dome pe care SUA l-a achiziţionat din Israel, a declarat un oficial american pentru publicaţia Breaking Defense.

Autoritatea decizională a U.S. Marine Corps s-a reunit la 13 decembrie 2022 și a aprobat că programul militar Medium-Range Intercept Capability (MRIC) să treacă la următoarea etapă - procesul de certificare, a precizat Barbara Hamby, purtător de cuvânt în cadrul USMC.

"O serie de activități vor avea loc în cursul anului fiscal 2023, culminând cu o testarea a prototipului MRIC", a precizat Hamby.

"Atât procesele de certificare în curs de desfășurare, cât și evaluarea de reacție rapidă vor informa autoritatea de decizie de etapă cu privire la potențialul de punere pe teren a prototipului MRIC".

Preocupările tot mai mari legate de amenințările cu rachete de croazieră i-au determinat pe liderii militari americani să caute modalități de a pune rapid în funcțiune noi sisteme de apărare aeriană.

În ultimii ani, oficialii USMC au dezvoltat și testat prototipul unui nou sistem de apărare aeriană, dezvoltat în cadrul programului MRIC, care are la baza unitatea de lansare a sistemului israelian Iron Dome. Prototipul testat de USM este diferite de ''originalul Iron Dome'' prin faptul că unitatea de lansare cu rachete Tamir este instalată acum pe o platformă mobilă, dar cea mai importantă caracteristică tine de interoperabilitatea cu alte sisteme de apărare aeriană ale U.S. Marine Corps.

Don Kelley, manager de program pentru apărarea aeriană, în cadrul U.S. Marine Corps, a declarat anterior că prima baterie a noului sistem de apărare aeriană, dezvoltat în cadrul programului MRIC, ar urma să fie pusă în funcţiune la începutul anului fiscal 2025.

În baza unui acord semnat în 2019, Israel a vândut două baterii Iron Dome către Statele Unite, prima fiind livrată la sfârșitul anului 2020 și a două în ianuarie 2021. De atunci, armata SUA a lucrat pentru a integra Iron Dome în sistemul său stratificat de apărare antiaeriană.

În martie 2020, armata SUA și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că nu a primit acces la cod sursă al sistemului Iron Dome. SUA au precizat atunci că, Iron Dome nu poate fi parte a sistemului integrat de comandă pentru apărare aeriană și antirachetă (America’s Integrated Battle Command System – ICBS), ceea ce face achiziția puțin probabilă.

Oficialii armatei SUA au solicitat anterior „codul sursă” al sistemului israelian de apărare antirachetă Iron Dome, care furniza informații de natură tehnică, dar Israelul a refuzat să furnizeze codul care detaliază modul în care funcționează sistemul - o componentă necesară pentru integrarea sistemelor de apărare ale celor două țări.

Acest refuz al Israelului i-a făcut, la momentul respectiv, pe mulţi analişti militari să atragă atenţia că aceast refuz va cantări foarte mult în decizia Statelor Unite de achiziţiona sau nu mă multe sisteme Iron Dome.

Sisteme Iron Dome achiziţionate de SUA ar putea fi desfăşurare în regiuni unde U.S. Army are o prezenta considerabilă

U.S. Army nu a anunțat public unde intenționează să plaseze cele două baterii Iron Dome. Cu toate acestea, documentele care planifică distribuirea bugetului militar pentru anul fiscal 2023 arată că Pentagonul intenționează ca una dintre cele două baterii ale sistemului Iron Dome să fie desfăşurată în străinătate, în timp ce cealaltă să rămâne pe teritoriul SUA. 

În octombrie anul trecut, Armata SUA a desfăşurat pe Insula Guam, aflată în vestul Oceanului Pacific, una dintre cele două baterii de apărare antirachetă de tip Iron Dome.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel