Twitter bate în retragere după blocarea contului lui Donald Trump: Este un precedent periculos

Eduard Pascu |
Data publicării:

Fondatorul şi patronul Twitter, Jack Dorsey, consideră că decizia de a-l bloca pe Donald Trump pe platformă a fost "bună", dar constituie în acelaşi timp un "eşec" şi "stabileşte un precedent" care i se pare "periculos" în ce priveşte puterea deţinută de marile companii, notează AFP.

Este un "eşec din partea noastră în a promova o conversaţie sănătoasă", a scris el pe Twitter miercuri, într-o serie de mesaje unde revine asupra deciziei reţelei sociale de a-l bloca definitiv pe preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite pentru că a încurajat violenţele de la Capitoliu, transmite Agerpres.

 

Acest gen de măsuri "ne divizează. Ele limitează posibilitatea de a explica, de a răscumpăra o greşeală, de a învăţa", a continuat Jack Dorsey. "Şi asta stabileşte un precedent care mi se pare periculos: puterea pe care un individ sau o companie o are asupra unei părţi a conversaţiei publice mondiale", a avertizat el.

 

Twitter a fost principalul mijloc de comunicare al omului de afaceri republican, care îl folosea zilnic pentru a li se adresa celor 88 de milioane de abonaţi. El a fost, de asemenea, suspendat de pe Facebook, Snapchat, Twitch şi, cu începere de marţi, de pe YouTube pentru o săptămână.

Totuși Jack Dorsey consideră că banarea contului a fost o măsură corectă.

 

Angela Merkel, îngrijorată de puterea companiilor de tehnologie



Decizia reţelei de socializare Twitter a fost de departe cea mai emblematică. Izolarea preşedintelui american a fost salutată de numeroşi congresmeni, dar a provocat şi critici din partea unor asociaţii şi lideri cum ar fi cancelarul german, Angela Merkel, îngrijoraţi de puterea companiilor din tehnologie.

Jack Dorsey a subliniat că echilibrul puterilor era respectat atât timp cât "oamenii puteau să meargă pur şi simplu spre un alt serviciu, dacă regulile noastre şi aplicarea regulilor nu le convenea".

"Acest concept a fost însă pus sub semnul întrebării săptămâna trecută când un număr de furnizori esenţiali de instrumente de internet au decis, de asemenea, să nu găzduiască ceea ce li s-a părut periculos", a recunoscut el.

"Nu cred că a fost coordonat. Mai probabil, companiile au ajuns la propriile concluzii sau au fost încurajate de acţiunile altora", a mai scris el.

 

Companiile de tehnologie, în vizorul autorităților americane

 

Twitter şi vecinii săi din Silicon Valley sunt de mai multe luni în vizorul autorităţilor americane. Congresmeni din ambele tabere le reproşează atotputernicia lor, atât în termeni de concurenţa economică, cât şi în ceea ce priveşte datele şi dezbaterea publică.

Când Donald Trump a încercat vineri să răspundă la suspendarea contului său prin contul oficial POTUS (preşedintele Statelor Unite), în atenţia celor "75 de milioane de patrioţi" care l-au votat, mesajele sale au fost imediat retrase de pe reţeaua socială.

"Folosirea unui alt cont pentru a evita suspendarea este împotriva regulilor noastre", a explicat un purtător de cuvânt al companiei. 

Citește și: Trump, exclus din toate rețelele mari de socializare. YouTube îi suspendă canalul

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel