Într-o discuție avută în marja BSDA, lunile trecute, cu reprezentanții companiei, DefenseRomania a dorit să afle mai multe informații despre proiectele în care a fost și este implicată Pro Optica.
Trebuie spus că Pro Optica este unul din cazurile atipice din industria românească de apărare, în sensul că produce echipamente moderne, multe la standard NATO, iar o mare parte a producției merge la export. Producția pentru clienții externi a fost, în primii ani, una din principalele surse de venit, recunosc oficialii companiei.
Pentru că vorbim de export, reprezentanții Pro Optica amintesc despre două proiecte importante cu companii din India și Arabia Saudită. ”Avem oportunități în Arabia Saudită, unde am început colaborarea cu cei de acolo. Avem oportunități și în India, cu un integrator important de acolo - producător de mașini”, precizează un oficial al companiei românești.
Am fost interesați, de asemenea, să aflăm mai multe despre implicarea companiei în Programul de achiziție a vehiculelor blindate 4x4 pentru Armata României, însă oficialii companiei au evitat să intre prea mult în detalii.
Cei de la Pro Optica spun că Programul 4X4 din România ar fi o oportunitate importantă pentru companie, dar nu este singurul proiect la care se lucrează. În orice caz, așa cum confirmau la BSDA cei din conducerea Otokar, turela telecomandată montată pe vehiculul Cobra II va fi furnizată de Pro Optica.
Până în acest moment nu avem informații cu privire pe ce blindate sau mașini de luptă sunt integrate turelele Anubis.
Amintim că România este în plin proces de selecție a furnizorului pentru vehiculele blindate 4x4. Programul ATBTU are ca obiect furnizarea a 1.059 de autovehicule tactice blindate de tip ușor (ATBTU), iar sursele DefenseRomania confirmă că Otokar este singurul ofertant rămas în licitație. Cel mai probabil, soluția companiei turce este bazată pe vehiculul Cobra II.
Turela telecomandată ANUBIS, dezvoltată de cei de la Pro Optica, a ajuns deja la generația a treia. ”Turela este testată intern, a trecut toate testele și este pregătită să intre în serviciu”, dezvăluie oficialul Pro Optica.
Pro Optica se implică și în modernizarea Bizonului: Sisteme de viziune pentru tancul românesc TR-85M1R Bizonul
Pro Optica livrează obiective de zi şi termice, afişaje multifuncţionale şi lansatoare de fum. Potrivit reprezentanților săi, compania îşi dezvoltă propriile componente ale sistemului, dar senzorii termici utilizaţi în obiectivele sale provin de la terţi.
Cei de la Pro Optica spun că acoperă cam toate posturile existente într-un vehicul blindat și realizează
navigația - Sisteme GPS avansate și sisteme inerțiale care asigură funcționarea continuă chiar și în absența semnalului GPS;
sistem mecanic conductor, care include sisteme de direcție asistată sau de control al tracțiunii;
avertizare laser, radar și contramăsuri pentru a spori protecția vehiculelor Piranha.
Așa cum ne-au confirmat și oficialii companiei, Pro Optica nu furnizează sistemele de comunicații pentru vehiculele blindate.
Un proiect important al companiei, dar și al Armatei României, care trebuie amintit aici, este revitalizarea tancului românesc TR-85 Bizonul, în cea mai nouă versiune - TR-85M1R.
Contribuția Pro Optica la acest proiect a însemnat, printre altele, înlocuirea sistemului de viziune pe timp de noapte cu intensificarea imaginii în vizorul comandantului, dar și a camerei termice în vizorul trăgătorului. S-au instalat camere cu termo-viziune noi.
Citește AICI mai mult despre proiectul TR-85M1R Bizonul, aflat încă în proces de modernizare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News