Într-o notificare de informare maritimă (Navtex) publicată vineri, Turcia a anunţat că va efectua acest exerciţiu în largul Sadrazamkoy, în nordul Ciprului. Anunţul a fost făcut după o declaraţie a şapte lideri de state din sudul UE care au făcut apel la Turcia să înceteze politica sa de "confruntare" în Mediterana de Est, şi au vorbit despre sancţiuni europene dacă Ankara va continua să conteste drepturile de exploatare a zăcămintelor de gaz ale Greciei şi Ciprului în zonă, transmite Agerpres.
Chestiunea se va afla pe agenda Consiliului European de pe 24-25 septembrie.
În replică, Turcia a denunţat o declaraţie "părtinitoare", estimând că ea conţine elemente "deconectate de la realitate şi lipsite de bază juridică".
Turcia şi Grecia, ambele membre NATO, sunt angrenate într-o dispută privind zăcămintele de hidrocarburi din Mediterana de Est, într-o zonă despre care Atena susţine că se află sub suveranitatea sa. Tensiunile au crescut după ce Turcia a trimis, pe 10 august, o navă de prospecţie seismică însoţită de nave de război în apele revendicate de Grecia, ceea ce a determinat Atena să lanseze manevre navale pentru a-şi apăra teritoriul maritim.
Nava de prospecţie urma să rămână în apele contestate până sâmbătă.
Citește și: Turcia și Grecia, convinse de secretarul general al NATO să cadă la pace
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News