Turcia sprijină deja GNA în războiul împotriva forţelor rivale ale mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian, care desfăşoară din aprilie o ofensivă asupra oraşului Tripoli. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a promis la 10 decembrie trimiterea de trupe în sprijinul GNA condus de Fayez al-Sarraj dacă acesta doreşte, potrivit acordului semnat de cele două părţi la 27 noiembrie, sporind tensiunile din regiune În prezenţa responsabililor militari, GNA a "aprobat în unanimitate punerea în aplicare" a acestui acord, a informat joi guvernul într-un comunicat, anunță Agerpres.
Executivul de la Tripoli nu a oferit detalii despre termenii acordului sau natura ajutorului pe care Ankara l-ar putea oferi pe lângă dronele şi blindatele deja livrate în ultimele luni, potrivit ONU, de Turcia forţelor anti-Haftar.
Trupele mareșalului sunt la porțile orașului Tripoli
Trupele mareşalului Haftar sunt susţinute în special de Emiratele Arabe Unite şi Egipt, doi rivali regionali ai Ankarei. Marţi, preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a reacţionat la apropierea dintre GNA şi Ankara, denunţând orice încercare de a controla Libia.
"Nu vom autoriza pe nimeni să controleze Libia (...). Aceasta este o problemă ce ţine de securitatea naţională a Egiptului", a declarat Al-Sissi, citat de mai multe mass-media aflate sub controlul statului. În pofida sprijinului de care beneficiază, forţele lui Haftar, care sperau o victorie rapidă la Tripoli, au eşuat să intre în capitală, la peste opt luni de la declanşarea ofensivei lor.
La 12 decembrie, mareşalul Haftar a anunţat începutul unei noi "bătălii decisive" pentru cucerirea Tripoli, fără rezultate concludente până în prezent.
Conflictul care a cauzat moartea a peste 1.000 de oameni şi 140.000 de strămutaţi, potrivit ONU, s-a transformat în "război prin procură" între puterile regionale şi a provocat diviziuni între puterile mondiale, complicând orice reluare a procesului politic.
Vezi și: Sute de combatanţi libieni răniţi sunt trataţi în spitale din Turcia
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News