Turcia: Sistemele de rachete S-400 nu vor fi integrate în sistemul de aparare NATO

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:
sisteme ruseşti de apărare antiaeriană S-400
sisteme ruseşti de apărare antiaeriană S-400

Turcia nu a făcut nicio promisiune nimănui cu privire la instalarea sau utilizarea sistemelor de apărare antiaeriană S-400, de producţie rusească, a declarat ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu, citat marţi de media turce, transmite Reuters.

Washingtonul i-a transmis Turciei că sistemele S-400 nu sunt compatibile cu NATO şi că reprezintă o ameninţare pentru secretele tehnologice ale avionului F-35, avertizând Ankara că va suporta sancţiuni dacă nu renunţă la sistemele de fabricaţie rusească.

Turcia nu va integra instalaţiile antiaeriene ruse S-400 în sistemele de apărare ale Alianţei Nord-Atlantice, a declarat marţi seară, pe fondul disputelor cu Statele Unite, Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

,,Detaliile tehnice urmează să fie stabilite. Rachetele S-400 nu vor fi integrate în sistemul de securitate al NATO. Este vorba de un sistem pentru autoapărare. Astfel, vor fi atenuate preocupările", a declarat Ibrahim Kalin, citat de agenţia de presă Anadolu, potrivit Euronews.

S-400 nu va reprezenta o amenințare pentru programul F-35 al Statelor Unite

Prezent la forumul de politică externă organizat la Berlin de Fundaţia Koerber, purtătorul de cuvânt Ibrahim Kalin a subliniat că utilizarea de către Turcia a sistemelor S-400, nu ar reprezenta o amenințare pentru programul de avioane de luptă F-35 și că acest lucru ar putea fi demonstrat printr-un studiu tehnic detaliat.

,,Vom vorbi despre această săptămână viitoare la summitul NATO, credem că aceste probleme pot fi abordate", a spus el, referindu-se la summitul din 3-4 decembrie de la Londra.

Kalin a declarat că sistemul S-400 va fi operat ca o platformă de sine stătătoare și că nu va fi integrat în sistemele NATO.

„Credem că sistemul S-400 nu va reprezenta o amenințare pentru programul F-35. Nu dorim că programul F-35 să fie pus în pericol de nimic ", a spus el, adăugând că Ankara vrea să depășească neînţelegerile cu Washingtonul și să revină în programul F-35, mai precizează agenţia de presă Anadolu.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel