Problemele pentru turci au început după excluderea din programul F-35 Lighting II ca urmare a achiziției de sisteme antiaeriene S-400 rusești.
Turcia s-a reorientat și a solicitat anul trecut ca SUA să-i vândă 40 de noi avioane de luptă F-16 Viper Block 70, cea mai modernă versiune de F-16 și 80 de kituri de modernizare pentru flota actuală de avioane F-16.
Deși achiziția a primit girul președintelui Joe Biden, luna trecută, Camera Reprezentanților a aprobat o lege inițiată chiar de democrați, care ar interzice vânzarea către Ankara, cu excepția cazului în care administrația Biden certifică faptul că acest lucru este esențial pentru securitatea națională a SUA. Amendamentul care îngreunează vânzarea a fost adoptat sub justificarea tensiunilor dintre Turcia și Grecia.
Grecia a primit primele F-16 Fighting Falcon modernizate la cel mai modern stadard - Viper
Primele F-16 modernizate la standardul Viper ale Greciei au fost livrate Forțelor Aeriene Elene. Foto: Ministerul Apărării din Grecia
În tot acest timp Grecia primește primele F-16 modernizate la standardul Viper. În cursul zilei de luni a avut loc o ceremonie prin care grecii au primit primele două F-16 modernizate. Acestea vor fi folosite ca aeronave de pregătire.
Video: YouTube CNN Greece
Grecia speră să primească cel puțin încă 6 avioane F-16 modernizate până la finalul acestui an.
Printre altele, aeronavele dispun de bombe ghidate cu laser, o cabină complet modernizată și radare AESA. Avioanele vor fi interoperabile cu viitoarele F-35 Lighting II pe care Grecia le va achiziționa din SUA și Rafale din Franța.
La ceremonie au participat înalți oficiali greci, dar și americani, inclusiv ministrul grec al Apărării și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Atena.
I’m honored to celebrate w/@npanagioto and @ChiefHNDGS the F-16 Viper upgrade, which strengthens NATO, secures the region and boosts both of our economies. The US-Greece defence relationship is at an all-time high, strengthened by our updated Mutual Defence Cooperation Agreement. pic.twitter.com/LG9w3nkfp0
— George J. Tsunis (@USAmbassadorGR) September 12, 2022
În cee ca privește F-16, elenii vor moderniza 84 de avioane F-16C/D Block 52+ la versiunea Viper.
Modernizarea e realizată de Hellenic Aviation Industry (HAI) din Grecia, alături de gigantul american Lockheed Martin.
Aviația militară a Greciei devine astfel una din cele mai puternice din Europa.
Grecia achiziționează și F-35 americane și Rafale franceze
Grecia e primul client european al francezilor de la Dassault Aviation pentru Rafale.
Valoarea tranzacţiei se ridică la circa 2,5 miliarde de euro şi presupune furnizarea de către francezi a 12 second hand și 6 aeronave noi, construite de Dassault Aviation. Contractul prevede și susţinere logistică şi armament asociat și a fost semnat într-un timp record ca urmare a tensiunilor din Mediterana de Est dintre greci și turci.
Însă în paralel grecii optează și pentru F-35. În 2020 Grecia a solicitat în mod oficial, printr-o cere de oferă, să achiziţioneze între 18-24 de avioane de generația a V-a F-35 din Statele Unite.
Grecii vor ca acest proces să aibă loc cât mai rapid și sunt dispuși să achiziționeze avioane F-35 inclusiv second hand. Au existat speculații și cu privire la faptul că avioanele F-35 care ar fi trebuit să fie livrate Turciei să ajungă la greci, turcii fiind excluși din programul F-35 după ce au decis să achiziționeze sisteme rusești de apărare antiaeriană S-400.
În tot acest timp, Turcia, a cărei aviații militare reprezintă călcâiul lui Ahile, se uită cu jind la programul masiv de modernizare a Forțelor Aeriene Elene.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News