Turcia joacă rol de arbitru în Africa: Etiopia e de acord să sprijine noua misiune a Uniunii Africane din Somalia

Nicolae Iordan |
Data publicării:
Harta Africa / pexels, Nothing Ahead
Harta Africa / pexels, Nothing Ahead

Etiopia a anunțat vineri, a doua zi după ce a trimis o delegație oficială la Mogadiscio, că dorește să sprijine noua forță a Uniunii Africane, care va fi desfășurată luna aceasta în Somalia pentru a combate rebelii Al-Shabaab, ceea ce reflectă o îmbunătățire a relațiilor între cele două țări după tensiunile severe și o ruptură a relațiilor bilaterale de luni de zile.

Ca răspuns la anunț, autoritățile somaleze și-au exprimat vineri disponibilitatea privind studierea solicitării Etiopiei de a trimite forțe în Misiunea de Sprijin și Stabilizare a Uniunii Africane (AUSSOM).

Relațiile dintre Mogadiscio și Addis Abeba s-au deteriorat la începutul anului trecut, când Etiopia, o țară fără ieșire la mare, a încheiat un acord cu Somaliland care îi permite să exploateze portul Berbera din Golful Aden din punct de vedere comercial și militar. La schimb, conform acordului, Etiopia recunoaște oficial Somaliland ca stat independent față de Somalia și îi acordă o cotă în compania de stat Ethiopian Airlines.

Acordul a nemulțumit guvernul somalez, care l-a descris drept "ilegitim, o amenințare la adresa bunei vecinăți și o încălcare a suveranității". De cealaltă parte guvernul etiopian a apărat tratatul susținând că "nu va afecta nicio parte sau țară".

Mogadiscio amenințase anterior că va expulza aproximativ 10.000 de soldați etiopieni dislocați în Somalia și a sugerat că forțele etiopiene nu vor mai putea participa la noua misiune de menținere a păcii aprobată de Consiliul de Securitate al ONU la sfârșitul anului 2024.

 

Intervenția Turciei

 

După luni de tensiuni, cele două țări au semnat recent un acord sponsorizat de Turcia pentru a pune capăt tensiunilor.

Pe 11 decembrie, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că Somalia și Etiopia au ajuns la un "acord istoric" pentru a pune deoparte divergențele dintre ele. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă din Ankara, la care au participat și președintele somalez Hassan Sheikh Mohamud și premierul etiopian Abiy Ahmed Ali.

Potrivit acordului, denumit “Declarația de la Ankara”, cele două țări vor lucra împreună pentru a încheia acorduri comerciale care să permită Etiopiei "acces de încredere, sigur și durabil la și dinspre mare" sub autoritatea suverană a Republicii Federale Somalia.

În acest scop, și cu medierea Turciei, cele două țări vor începe, până la sfârșitul lunii februarie 2025, negocieri tehnice care vor dura cel mult 4 luni.

Ministerul Afacerilor Externe etiopian a declarat vineri că "cele două țări au convenit să coopereze în misiunea AUSSOM" și să-și "consolideze relațiile bilaterale", fără a oferi detalii suplimentare despre această cooperare.

Etiopia a salutat, de asemenea, discuțiile "fructuoase" care au avut loc în ziua precedentă între o delegație etiopiană condusă de ministrul Apărării Aisha Mohamed și președintele somalez Hassan Sheikh Mohamud, care "au confirmat angajamentul celor două țări de a lucra împreună pentru asigurarea păcii și stabilității în Somalia și în regiune".

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe din Somalia a subliniat "importanța acestor discuții bilaterale la nivel înalt, care reprezintă un pas important către consolidarea stabilității regionale și reafirmă respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a statului federal Republica Somalia".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel