Potrivit agenției ruse Tass, care citează BBC, CEO-ul companiei turcești spune că Turcia nu va vinde drone TB2 Federației Ruse indiferent de cât oferă Moscova și a dat asigurări că producătorul Bayraktar Makina e de partea Ucrainei.
„Banii nu reprezintă o prioritate pentru noi. Niciodată scopul afacerii noastre nu au fost banii și resursele materiale iar prietenia și cooperarea noastră cu Ucraina se bazează pe mulți ani. Prin urmare, indiferent de câți bani ni se oferă, vom fi sinceri, nu există nicio posibilitate ca dronele TB2 să fie vândute Rusiei”, a precizat CEO-ul Baykar, Haluk Bayraktar.
Acesta a subliniat că producătorul militar turc e „complet de partea Ucrainei” și „nicio sumă de bani nu va știrbi cooperarea cu Ucraina”.
Rusia își dorește drone TB2, dar amenință că dacă turcii deschid o fabrică în Ucraina aceasta va fi „demilitarizată”
Amintim că Bayraktar intenționează să deschidă o fabrică în Ucraina, plan care a fost amânat de invazia rusă din 24 februarie, dar care nu a fost niciodată abandonat.
Dronele Bayraktar TB2 joacă un rol important în rezistența Ucrainei și deși Federația Rusă a doborât un număr mare de astfel de drone, Ucraina beneficiază de sprijinul total al Turciei în acest domeniu.
Faptul că Rusia e interesată de TB2 nu e niciun secret.
Oferta lui Putin către Erdogan a avut loc în timpul ultimei lor întâlniri din capitala iraniană, Teheran.
În cele din urmă Rusia a fost nevoită să se reorienteze către drone iraniene.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News