Publicitate
În timpul celei de-a 79-a Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite de luna trecută, Lavrov a ţinut să scoată în evidenţă caracterul obligatoriu al acordurilor de utilizare pentru sistemul S-400, menționând că aceste contracte specifică strict destinatarul ca utilizator final. Pentru a transfera sau modifica în vreun fel utilizarea acestor sisteme de apărare, a afirmat Lavrov, Turcia ar avea nevoie de permisiunea explicită a Rusiei, furnizorul inițial, după cum menţionează publicaţia Bulgarian Military.
Această condiție, a susținut el, menține controlul Moscovei asupra tehnologiei de apărare pe care o exportă, subliniind importanța respectării acordurilor internaționale privind comerțul cu arme.
Acordul dintre Turcia și Rusia pentru achiziționarea sistemului de apărare antiaeriană S-400 a fost un punct central al controversei internaționale de la încheierea sa în 2017. Evaluat la aproximativ 2,5 miliarde de dolari, acest acord a oferit Turciei unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană din lume, stârnind îngrijorări semnificative în rândul aliaților săi din NATO. Turcia a primit primele componente ale S-400 în iulie 2019, sporind tensiunile atât cu Statele Unite, cât și cu NATO, care au considerat achiziția drept o potențială amenințare la adresa securității alianței.
Potrivit ziarului elen Ekathimerini, în luna iulie, înalți oficiali americani le-au propus omologilor lor turci ca Turcia fie să transfere sistemul său de apărare aeriană S-400 de producție rusească către SUA, fie să îl mute în zona controlată de americani a bazei aeriene turce Incirlik.
În schimb, SUA ar lua în considerare restabilirea participării Turciei la programul de avioane de luptă F-35. Turcia fusese anterior exclusă din acest program ca urmare a achiziționării sistemului S-400 de la Rusia.
Ziarul Ekathimerini a citat surse care au declarat că Turcia a rezistat tentantei propuneri a SUA, dar nu a respins-o complet. Ziarul l-a citat, de asemenea, pe Michael Rubin, expert la American Enterprise Institute și fost oficial al Pentagonului, care a precizat că oficialii turci au răspuns la propunere declarând că vor păstra S-400 în depozite militare aflate în Turcia, mai degrabă decât să renunțe la controlul asupra acestora.
La câteva zile după publicare acestor informaţii, Ekathimerini a relatat că surse din Ministerul turc al Apărării nu au confirmat și nici nu au negat nicio evoluție cu privire la negocierile privind S-400 și F-35, subliniind că poziția Ankarei rămâne neschimbată.
Potrivit unei surse, pozițiile ambelor țări cu privire la aspectele legate de S-400 și F-35 nu au cunoscut „nicio schimbare”, iar Turcia continuă să susțină că aliații ar trebui să evite impunerea de restricții sau sancțiuni reciproce, deoarece astfel de acțiuni contravin spiritului de cooperare al NATO.
Sursa a mai precizat că Turcia se așteaptă ca aliații săi să ia decizii în conformitate cu obiectivele de securitate colectivă ale NATO și să ridice orice restricții impuse sau implicite. Ankara rămâne fermă în opinia sa că eliminarea acestor limitări ar consolida coeziunea alianței și ar conduce la o politică de securitate uniformă în cadrul NATO.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News