Publicitate
În cadrul unui interviu acordat pentru ziarul Milliyet, Ismail Demir a declarat că “discuțiile dintre Turcia și Rusia cuprind mai multe aspecte. Acestea includ probleme legate de dezvoltarea avionului de luptă național. Întrucât avionul național TF-X va ieși din hangar în 2023, există un tip de motor pe care l-am ales și există anumite sisteme vizate. Dar dezvoltarea, modernizarea și adaptare anumitor sisteme vor fi stabilite în timp. Pe durata acestui proces, pot fi purtate discuții cu partea rusă despre sistemele concrete care pot fi adaptate specificului produsului nostru. Astăzi, însă, nu discutăm o gamă atât de largă de detalii”.
Anterior, posibilitatea cooperării între industriile celor două state în dezvoltarea avionului TF-X a fost relevată doar de partea rusă. Din anul 2019, directorul Serviciului Federal de Cooperare Militară și Tehnică din Rusia, Dmitri Șugayev, a declarat în mai multe rânduri că Rusia și Turcia au consultări privind cooperarea în dezvoltarea acestei aeronave de generația a cincea. Mai mult, Moscova și-a exprimat în mod clar și repetat disponibilitatea de a oferi tehnologie și know-how pentru dezvoltarea avionului.
Turcia lucrează la proiectul avionului său național de luptă din 2016. BAE Systems din Marea Britanie participă, de asemenea, la lucrările de dezvoltare. Lucrările la TF-X au avut loc concomitent cu participarea Turciei la programul avioanelor de luptă F-35, în urma căruia trebuia să primească aproximativ 100 de astfel de avioane. După excluderea Turciei din acest program, ca urmare a achiziționării sistemelor rusești de rachete de apărare antiaeriană S-400, dezvoltarea propriei aeronave de luptă de generația a cincea a devenit un obiectiv strategic stringent al conducerii țării.
Turcia confirmă Federația Rusă: Cooperare activă pentru dezvoltarea TF-X, aeronava de generație a V-a a Turciei
Subliniem că DefenseRomania a scris la mijlocul acestei luni despre cooperarea industrială dintre Federația Rusă și Turcia pentru dezvoltarea aeronavei de luptă TF-X.
Atunci, Alexander Mikheiev, directorul general al agenției de stat ruse pentru exportul de arme Rosboronexport, a precizat că Rusia cooperează deja cu Turcia, iar noi modalități de aprofundare a cooperării sunt analizate.
„Rosoboronexport lucrează la dezvoltarea cooperării cu Turcia în domeniul tehnico-militar”, a spus Mikheyev.
Relaţiile tot mai apropiate din ultimii ani dintre Moscova şi Ankara au creat dificultăți majore Turciei în privinţa demersului de achiziţiona noi avioane de luptă care să înlocuiască flota de aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Turce.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News