Turcia, catalizator al relației Grecia - Macedonia de Nord. După zeci de ani de dispute, cele două state sunt parteneri strategici

Ciprian Dumitrache |
Data publicării:

Grecia poate fi cel mai mare aliat și prieten al Macedoniei de Nord, a declarat ministrul grec de externe Nikos Dendias după o întâlnire, la Atena, cu omologul său, Bujar Osmani.

Ministrul grec de externe a menționat că stabilitatea și prosperitatea Macedoniei de Nord sunt în interesul Greciei, de vreme ce țara sa a susținut Macedonia de Nord în procesul de aderare la NATO, iar acum îi asigură noului stat membru securitatea prin misiuni de patrulare aeriană. 

De asemenea, el a mulțumit țării vecine pentru alinierea acesteia la poziția comună a UE cu privire la Turcia, spunând că acest lucru a fost remarcat și apreciat de Grecia, potrivit Greekreporter

"Nu putem permite crearea unui vid de stabilitate în regiune (Balcanii de Vest)", a adăugat Dendias. „Un astfel de vid poate fi ușor umplut de alte forțe non-europene care favorizează revizionismul.” 

Ministrul de externe a declarat că Grecia este pregătită să ofere Macedoniei de Nord asistență tehnică și să sprijine eforturile Balcanilor de Vest pentru aderarea la UE. 

 

Parteneriat strategic 

 

Ministrul de Externe al Macedoniei de Nord a mulțumit Greciei pentru sprijinul acordat perspectivelor de aderare a țării sale la UE și începerea negocierilor de aderare, spunând că acest sprijin acordat de Grecia reprezintă fundația unei îndelungate prietenii între cele două țări. 

El a adăugat că Grecia și Macedonia de Nord sunt „parteneri strategici și cu angajamentul de a pune în aplicare Acordul de la Prespa, vom continua să dezvoltăm și să consolidăm această relație de parteneriat strategic. Intenția celor două țări este de a construi mai mult decât o relație de bună-vecinătate, scopul este clădirea unei relații de parteneriat sincer și strategic bazată pe încredere și sprijin reciproc”. 

După aproape 30 de ani de divergențe pe marginea numelui de "Republica Macedonia" (asumat de fosta republică iugoslavă în 1991 și nerecunoscut de Grecia), a fost semnat, în 2018, Acordul de la Prespa, ce prevede adoptarea, de către Republica Macedonia, a numelui oficial de Republica Macedonia de Nord. Acordul a deschis calea aderării Macedoniei la Alianța Nord-Atlantică, precum și a deschiderii negocierilor de aderare a acesteia la UE.

Citește și: Macedonia de Nord a devenit cel de-al 30-lea stat membru al NATO

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel