Turcia acuză Germania de abuz în cazul percheziției asupra navei de transport ROSELINE-A

Eduard Pascu |
Data publicării:

O fregată germană care participă la o misiune navală a Uniunii Europene a efectuat luni dimineața, în Marea Mediterană de Est, o percheziție ilegală asupra unei nave turcești care transporta provizii umanitare spre Libia.

În ceea ce sursele de securitate au descris drept „comportament ilegal”, nava de transport marfă ROSELINE-A a fost interceptată de nava germană la sud-vest de insulele Peloponez pentru a efectua o percheziție asupra încărcăturii la primele ore ale dimineții. În urma controlului au fost desoperite doar materiale umanitare, alimente și vopsea, transmite Anadolu.

Fregata a fost implicată în Operațiunea Irini, o misiune europeană lansată la începutul acestui an pentru a impune Libiei embargoul ONU asupra armelor, deși a fost acuzată de părtinire în favoarea forțelor comandate de Khalifa Haftar și a aliații săi.

Percheziția efectuată la bordul navei ar fi încălcat legislația internațională, care impune unei părți să obțină consimțământul statului sub pavilionul căruia este înregistrată nava înainte de a efectua controlul, conform legislației mării.

Aparent încălcând acest principiu, militari ai navei germane, Hamburg, au descins pe ROSELINE-A efectuând rapel dintr-un elicopter. Echipajul a fost surprins de desfășurarea ca în filme, mai relatează presa turcă

După blocarea cursului navei ROSELINE-A către portul Misrate timp de ore întregi, trupele au părăsit nava când și-au dat seama că vaporul transporta doar provizii umanitare, alimente și vopsea. În timpul percheziției, au fost deschise toate containerele de pe navă, ignorând avertismentele că pentru acțiunile lor nu au permisiunea Turciei și erau astfel ilegale.

Se pare că Turcia intenționează să ia măsuri în fața organizațiilor internaționale cu privire la incident, care, de asemenea, ar fi încălcat principiul „mării libere”.

Potrivit Comandamentului Interarme al Germaniei, marinarii germani au urcat duminică la bordul unui cargou turcesc suspect, pentru a verifica încărcătura. La scurt timp, Turcia s-a opus percheziţiei, iar forţele germane au fost nevoite să abandoneze misiunea.

 

Citește și: Franţa, Regatul Unit, Italia şi Germania ameninţă cu sancţiuni pe cei care împiedică procesul de pace din Libia

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel