''De ce nu? Nu am venit degeaba în Rusia'', le-a răspuns Erdogan jurnaliştilor în avionul care îl ducea joi dimineaţă înapoi în Turcia, după o vizită la Moscova, în cadrul căreia s-a deplasat şi la salonul aeronautic MAKS-2019 unde a inspectat cabina avionului de vânătoare rusesc Su-57.
Erdogan spune că decizia e în terenul SUA
Erdogan, însoţit de omologul său rus Vladimir Putin, a inspectat şi modelul Su-35 care, potrivit presei ruse, ar putea înlocui aparatele americane F-35.
''Aşteptăm să se decidă (americanii). Vom lua măsuri după ce vom şti decizia lor finală'', a anunţat Erdogan, care a dat asigurări că nu este preocupat de interdicţia Washingtonului deoarece ''există multe pieţe'' de unde Turcia poate achiziţiona avioane de vânătoare, scrie EFE.
Încă de miercuri seara, ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu a declarat că Turcia are nevoie de avioane de luptă şi că, dacă nu le va putea cumpăra din SUA, ''va căuta alternative''.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News