Turcia, decisă privind S-400. Erdogan rămâne de neclintit și după suspendarea programului F-35

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a asigurat vineri că ţara sa va continua să efectueze plăţi în contul contractului de achiziţie a unor sisteme de rachete antiaeriene ruseşti S-400 şi a calificat drept ''foarte eronate'' argumentele avansate de SUA pentru ca armata turcă să renunţe la acest contract.

Erdogan a amintit că acordul cu Rusia privind livrarea rachetelor S-400 a fost deja convenit şi a confirmat că luni se va întâlni la Moscova cu omologul său rus Vladimir Putin, cu care va aborda, printre alte chestiuni, şi derularea acestui contract.

''Rachetele S-400 vor ocupa un loc important în discuţiile noastre. Argumentele Statelor Unite sunt foarte eronate. Vom duce până la capăt achiziţia S-400 şi plăţile noastre vor continua'', a spus Erdogan în faţa presei la Ankara.

Acest contract, a cărui valoare este de circa 2,5 miliarde de dolari, a tensionat relaţiile dintre Turcia şi SUA, fapt care a fost vizibil în timpul unei conferinţe de presă la care au participat joi la Washington vicepreşedintele SUA, Mike Pence, şi ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu.

Pence i-a cerut Turciei să aleagă între NATO şi decizia ''lipsită de sens'' de a continua achiziţia rachetelor S-400, iar Cavusoglu i-a răspuns că ''nimeni'' nu va forţa Turcia să facă o alegere. ''Turcia nu are de făcut o alegere între Rusia şi alţi aliaţi. Nu vedem relaţia cu Rusia ca pe o alternativă faţă de altele. Nimeni, nici Occidentul, nici Rusia nu ar trebui să ne ceară să alegem'', a indicat şeful diplomaţiei turce.

Dar Pence a insistat: ''Turcia trebuie să aleagă. Doreşte să fie în continuare o parte fundamentală a celei mai de succes alianţe militare din istoria omenirii, sau doreşte să rişte siguranţa acestei colaborări luând decizii care ar putea submina alianţa?''.

Ca măsură de presiune, administraţia preşedintelui Donald Trump a suspendat livrarea avioanelor F-35 către armata turcă şi Pence a ameninţat că acest contract ar putea fi reziliat, ceea ce ar provoca pierderi companiilor turce care produc componente pentru acest tip de avion

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel