Revolte în Tunisia | Armata, scoasă pe străzi. Peste 600 de persoane au fost arestate

Ciprian Dumitrache |
Data publicării:

Peste 600 de persoane au fost arestate după a treia noapte de revolte în Tunis şi în alte 15 oraşe din Tunisia, a anunţat luni Ministerul de Interne tunisian.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne tunisian, Khaled Hayouni, a precizat că au fost operate 632 de arestări, potrivit Agerpres, care citează AFP, Reuters şi dpa.

Grupuri de tineri cu vârste cuprinse între 15 ani şi 25 de ani au ''incendiat pneuri şi pubele pentru a împiedica deplasările forţelor de securitate'', în pofida unor restricţii de circulaţie impuse pentru a limita răspândirea COVID-19 în ţara afectată de o gravă criză economică şi politică.

Autorităţile de la Tunis au decis să desfăşoare armata în oraşele Sousse (est), Bizert (nord), Kasserine şi Siliana (centru-vest), după ce în ultimele trei zile protestele s-au întins în ţară. Mohamed Zekri, reprezentant al Ministerului Apărării tunisian, a precizat că scopul trimiterii militarilor în oraşele respective este de a proteja anumite clădiri guvernamentale.

Demonstranţii au sfidat şi o interdicţie de circulaţie, impusă pentru a încetini răspândirea noului coronavirus, şi au ieşit pe străzi în fiecare noapte începând de vineri pentru a denunţa dificultăţile economice.

În capitala Tunis, poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii care o atacaseră cu pietre şi blocaseră şoselele.

Proteste violente s-au înregistrat şi în oraşele Mahdia, Kairouan, Kelibia, Nabeul, Manouba şi Monastir.

La 10 ani de la revoluţia care a dus la îndepărtarea dictatorului Zine El Abidine Ben Ali, Tunisia cunoaşte o gravă criză economică, ţara ajungând practic în pragul falimentului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel