,,Cea mai recentă informație, pe care am primit-o în urmă cu doar o oră, este că, în această seară, luptătorii Brigăzii 810 au trecut granița dintre Federația Rusă și Ucraina și au intrat pe teritoriul inamicului”, a precizat Putin, răspunzând la o întrebare a unui reporter al agenție de presă Tass despre situația din regiune.
Surse rusești au precizat că militarii Brigăzii 810 Infanterie Marină au luptat în cele mai dificile sectoare ale frontului în timpul operației militare speciale. Luptătorii brigăzii au participat, în special, la eliberarea Mariupolului, au respins contraofensiva ucraineană din regiunea Zaporojie și au lucrat în zona insulară a râului Nipru din regiunea Herson. Odată cu începerea ofensivei Forțelor Armate ale Ucrainei în regiunea Kursk, unitățile brigăzii au fost transferate în zona de frontieră, unde încă îndeplinesc misiuni de luptă.
Statul Major al Ucrainei neagă afirmațiile lui Putin cu privire la pătrunderea rușilor în Ucraina din regiunea Kursk
Cu toate acestea, Forțele Armate ale Ucrainei au negat această afirmație. Statul Major General a declarat că, pe fondul „stărilor de spirit acide” generale de pe rețelele de socializare ucrainene, rușii încearcă să răspândească dezinformări suplimentare, cum ar fi afirmații privind avansări prin apărarea ucraineană în regiunea Kursk și incursiuni în masă pe teritoriul ucrainean. Aceste afirmații nu corespund realității, a subliniat maiorul Dmitro Likhovii, purtător de cuvânt al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
La începutul lunii februarie, oficialii ruși au anunțat că militari din cadrul Brigăzii 11 Desant-Asalt, Brigăzii 810 Infanterie Marină, formațiunilor de voluntari Veteranii și Arbat, precum și operatori ai Centrului de UAV-uri Rubicon, în cooperare cu subunități ale Brigăzii 40 Infanterie Marină și Regimentului 177 Infanterie Marină, au respins opt valuri de atacuri ale armatei ucrainene în regiunea Kursk.
Anterior, președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că militarii care luptă în regiunea Kursk acționează “rece, competent și îndrăzneț”.
Comentariul autorului: Din postările rusești de pe rețelele de socializare rezultă faptul că militarii ruși au pătruns în regiunea Sumy din zona localității Sverdlikovo, pe care au eliberat-o anterior de trupele ucrainene.
Potrivit experților militari, unitățile rusești se îndreaptă acum în direcția așezării Novenke din regiunea Sumy, urmând ca ulterior, cel mai probabil, să avanseze spre localitatea Basovka.
Această manevră a trupelor ruse vizează tăierea rutei principale de aprovizionare a grupării ucrainene, care acționează pe direcția Sudzha din regiunea Kursk.
În cazul în care forțele ruse vor reuși să-și extindă zona de acțiune la granița regiunilor Kursk și Sumy, militarii ucraineni aflați pe teritoriul rus ar putea fi puși în pericol, fiind chiar în imposibilitatea de a mai reveni în Ucraina.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News