Nici nu se pune problema ca Rusia să ia în discuţie problema "de a readuce trupele în cazarmă", a insistat Lavrov, adăugând că această solicitare a Washingtonului este "inacceptabilă".
"Deja se cere nu doar retragerea unităţilor militare de la frontiera cu Ucraina, aşa cum în general se exprimă ei (occidentalii), ci retrimiterea lor în cazarmă, aşa cum a declarat în public Wendy Sherman" la conferinţa de presă susţinută la finalul discuţiilor purtate luni cu delegaţia condusă de ministrul adjunct de externe rus, Serghei Riabkov, la Geneva, a afirmat Lavrov.
"Cred că nici nu mai este nevoie să explicăm că astfel de cereri sunt absolut inacceptabile şi, desigur, nici nu le vom examina", a adăugat şeful diplomaţiei ruse.
Referitor la reuniunea Consiliului Rusia-NATO, a doua rundă de discuţii dintre Moscova şi Occident la 12 ianuarie, ministrul rus de externe consideră că a fost o discuţie "profesionistă", adoptând un ton puţin mai conciliant decât alţi reprezentanţi ai diplomaţiei ruse, precum adjunctul său Serghei Riabkov, conform jurnaliştilor de la postul de televiziune independent Dojdi.
Despre Riabkov, media ruse au scris că acesta a devenit "vedeta diplomatică" a acestei săptămâni, mai ales prin declaraţiile sale exprimate într-un limbaj mai puţin diplomatic.
NATO ar trebui "să-şi strângă catrafusele şi să se întoarcă la limitele din 1997", când cele mai multe dintre ţările din fostul lagăr sovietic nu aderaseră la Alianţă, declarase viceministrul rus într-un interviu acordat agenţiei oficiale ruse TASS înaintea convorbirilor cu delegaţia americană condusă de Wendy Sherman luni la Geneva.
Moscova avertizează că NATO nu va mai putea "împinge" Rusia pe un plan secund în politica europeană şi internaţională
Alianţa Nord-Atlantică nu va mai putea "împinge" Rusia pe un plan secund în politica europeană şi internaţională, avertizase Riabkov în acelaşi interviu.
El se referea la anul când a fost semnat Actul Fondator între Rusia şi NATO, care stipulează că părţile "nu se consideră adversari" şi creează "un mecanism de consultare, coordonare şi de acţiune comună", documentul caracterizând de fapt stadiul relaţiilor dintre Rusia şi NATO din acel moment. De atunci însă raporturile dintre cele două părţi s-au deteriorat, îndeosebi după anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, an în care s-au declanşat şi ostilităţile în estul Ucrainei, despre care Kievul susţine că au fost orchestrate de Kremlin.
După eşecul tuturor celor trei runde de discuţii dintre Moscova şi Occident din această săptămână - la nivel bilateral cu SUA, la Geneva (luni), în cadrul Consiliului NATO-Rusia (miercuri) şi în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), joi, Serghei Riabkov a ameninţat că Moscova ar putea desfăşura "infrastructuri militare" în Cuba şi Venezuela.
Pentru o detensionare a relaţiilor sale cu Occidentul, Rusia doreşte garanţii din partea Occidentului privind o încetare a extinderii NATO, în special spre Ucraina, şi încetarea oricărei activităţi militare în ţările din Europa de Est.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News