Armata israeliană a declarat joi târziu că a desfășurat din nou o operațiune terestră în Fâșia Gaza, unde forțele israeliene efectuează de aproape trei săptămâni atacuri aeriene care vizează gruparea teroristă Hamas.
Forțele de Apărare ale Israelului au declarat că raidul a fost scurt. Incursiunea militară din apropierea cartierului Shuja'iyya din estul orașului Gaza a fost efectuată cu implicarea infanteriei, trupelor de geniu și blindate. De asemenea, dronele și elicopterele de luptă ale Forțelor Aeriene israeliene care au asigurat acoperirea aeriană, a precizat IDF.
כוחות חי"ר, שיריון והנדסה בפיקוד עוצבת ׳געש׳ (36) ובליווי של כטמ"מים ומסוקי קרב של צה"ל פשטו ביממה האחרונה פשיטה במרכז רצועת עזה. כחלק מהפשיטה, כלי טיס וארטילריה של צה״ל תקפו מטרות של ארגון הטרור חמאס בשכונת סג'עיה וברחבי הרצועה >> pic.twitter.com/oP6aTax85Y
— צבא ההגנה לישראל (@idfonline) October 27, 2023
Forțelor de Apărare Israeliene afirmă că au fost efectuate lovituri de artilerie și aeriene împotriva unor situri aparținând grupării teroriste Hamas, inclusiv a unor locuri de lansare a rachetelor ghidate antitanc și a unor centre de comandă.
Mai mulți membri ai Hamas au fost, de asemenea, atacaţi de forțele armata, precizează IDF. Toate forțele israeliene au părăsit zona după câteva ore și nu sunt raportate răniți în rândul armatei israeliene.
Operațiunea marchează a doua noapte consecutivă în care forțele IDF intră pentru scurt timp în Fâșia Gaza, înainte de o așteptată ofensivă terestră completă.
Oficialii israelieni s-au angajat să se asigure că Hamas nu mai poate efectua atacuri care să amenințe Israelul, după masacrul din 7 octombrie a aproximativ 1.400 de persoane, majoritatea civili.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News