Trump spune că Iranul ar fi doborât din greșeală avionul Boeing 737-800

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:

Donald Trump a declarat în cadrul unei conferințe că are "suspiciuni" cu privire doborârea avionului de linie Boeing 737-800. Zborul ar fi fost doborât chiar de Iranieni, din ”greșeală”.

Trump a făcut declarațiile în urmă cu puțin timp, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit celor de la CNN, dar și a altor instituții media de peste ocean, există suspiciuni potrivit cărora Iranul a doborât din greșeală avionul de linie ucrainean Boeing 737-800, tragedie în urma căreia și-au pierdut viața 176 de oameni.

Sursa citată precizează că cel mai probabil trupele iraniene au doborât din greșeală avionul de linie, interpretând eronat informațiile radar și crezând că se află sub atac.

Invocând date oferite de sateliţi, un oficial american, sub protecția anonimatului, a precizat că avionul cu destinaţia care se deplasa spre Ucraina se afla în aer de două minute, moment când a fost depistată lansarea a două rachete sol-aer.

 

Prăbușirea avionului de linie 737-800. Trump: Eu am suspiciunile mele

 

Președintele american Donald Trump a declarat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Casa Albă că există ”suspiciuni” că avionul de linie nu s-a prăbușit în urma unei defecțiuni tehnice și a precizat că cel mai probabil avionul a fost doborât de iranieni din greșeală. Trump a mai adăugat că avionul zbura într-o ”zonă destul de dură” și ”poate că au făcut o greșeală (n.r. - iranienii), menționând că SUA nu au nicio legătură cu acest tragic incident.

Trump a subliniat că e convins că la un moment dat Iranul va preda cutia neagră.

Amintim că un avion Boeing 737-800 al companiei Ukraine International Airlines s-a prăbuşit miercuri la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran. Aparatul de zbor a căzut în apropierea aeroportului şi a fost cuprins de flăcări. Toate cele 176 de persoane aflate la bord au decedat

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel