Potrivit celor de la Fox News, Administrația Trump a notificat oficial cu privire la retragerea din OMS. Totodată, sursa citată mai precizează că administrația de la Casa Albă a comunicat, de asemenea, Congresului SUA decizia oficială privind retragerea din OMS începând cu iulie 2021.
Senatorul democrat Bob Menendez a confirmat pe pagina oficială de Twitter că Administrația Prezidențială a înștiințat Congresul cu privire la această decizie.
Trump, un critic acid al OMS, a acuzat din nou în cursul săptămânii trecute Organizația Mondială a Sănătății de manipulare în criza coronavirusului și de poziționare pro-chineză.
Casa Albă acuză OMS a ignorat rapoartele din Taiwanului cu privire la apariţia virusului. SUA consideră totodată că OMS a fost prea indulgentă cu autorităţile chineze în ceea ce priveşte modul de gestionare a pandemiei de COVID-19.
Președintele american a sistat finanțarea către OMS după izbucnirea pandemiei, amenințând că aceasta va fi întreruptă permanent dacă Organizația nu va adopta reformele solicitate de Washington.
OMS nu a precizat cum intenţionează să acopere pierderile de fonduri în urma retragerii SUA, cel mai mare contributor al său.
SUA au fost statul care a deținut principala contribuție la OMS, în valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari pe an. În comparație, China, pe care Trump o acuză că e protejata OMS în pandemia de COVID-19, finanțează Organizația cu 50 de milioane de dolari pe an. Anticipând decizia Washingtonului, Beijingul promite o infecție de fonduri de până la 2 miliarde de dolari către OMS.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News