Trump: Întrevederea cu Putin, mai uşoară decât summitul NATO

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:

Donald Trump a declarat că întrevederea cu Vladimir Putin ar putea fi mai uşoară decât summitul NATO de la Bruxelles.

Donald Trump a spus marţi că întrevederea sa cu Vladimir Putin la Helsinki ar putea fi mai uşoară decât summitul NATO de la Bruxelles sau chiar decât vizita în Marea Britanie, declaraţia fiind făcută de preşedintele american la plecarea sa într-un turneu european ce va dura mai mult de o săptămână, relatează AFP. 

"Sunt NATO, Regatul Unit (...) şi Putin", a declarat Trump din grădina Casei Albe, enumerând etapele programului său. ''Sincer, întrevederea cu Putin ar putea fi cea mai uşoară dintre toate. Cine s-ar fi gândit la asta", a spus Trump despre primul său summit cu omologul său rus care va avea loc luni în capitala finlandeză. "Cred că faptul că se înţelege bine cu Rusia, cu China, cu ceilalţi este un lucru bun. Nu este un lucru rău, eu o spun de ani de zile", a menţionat de asemenea Trump. 

Preşedintele american, care este însoţit de soţia sa Melania, urmează să ajungă mai întâi în Belgia, unde avionul său va ateriza seara (în jurul orei 19:30 GMT), pentru a participa miercuri şi joi la un summit NATO care se anunţă tensionat. Trump le reproşează în mod constant aliaţilor săi din NATO că nu au crescut suficient cheltuielile militare, un mesaj asupra căruia a insistat şi marţi dimineaţă. 

Preşedintele american va vizita şi Marea Britanie

"Avem o mulţime de aliaţi. Nu se poate să abuzeze de noi. Uniunea Europeană nu poate abuza de noi. Am pierdut 151 miliarde de dolari din comerţul (cu UE) anul trecut. Şi, în plus, cheltuim cel puţin 70% pentru NATO şi sincer aceasta îi ajută mai mult pe ei decât pe noi", a explicat el. "Dragă America, gândiţi-vă mai bine la aliaţii voştri, că nu aveţi prea mulţi", a replicat, la rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. 

Vineri, preşedintele american va vizita şi Marea Britanie, unde va avea o întrevedere cu premierul Theresa May. Această întâlnire se desfăşoară în pofida plecării din guvernul britanic a şefului diplomaţiei Boris Johnson şi a ministrului pentru Brexit, David Davis. 

Boris Johnson a demisionat luni din funcţia de ministru de externe, decizia sa survenind după cea a fostului ministru pentru Brexit, David Davis, la doar câteva zile după ce premierul britanic Theresa May obţinuse acordul miniştrilor săi pentru strategia pentru Brexit.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel