„Când America este lovită cu pumnul, lovește și mai tare”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt. „De aceea, un tarif de 104% pentru China va intra în vigoare în această seară, la miezul nopții”, a precizat ea.
„Țări precum China, care au ales să riposteze și încearcă să-și intensifice maltratarea față de muncitorii americani, comit o greșeală”, a spus Leavitt, potrivit CNN, comentând decizia de a majora tarifele impuse Chinei.
„Președintele Trump are o coloană vertebrală de oțel și nu va ceda”, a adăugat ea. „Chinezii vor să ajungă la un acord, însă pur și simplu nu știu cum să procedeze”, a spus purtătoarea de cuvânt, refuzând să ofere detalii despre condițiile pe care Beijingul ar trebui să le îndeplinească pentru ca Trump să ia în considerare reducerea tarifelor impuse Chinei. Dacă Beijingul va contacta Washingtonul, a afirmat ea, președintele Trump va fi „incredibil de amabil, dar va acționa în interesul poporului american”. „China trebuie să sune prima”, a avertizat aceasta.
Săptămâna trecută, Trump a introdus tarife substanțiale asupra bunurilor provenite din aproape toate țările. El a decis să impună Chinei un tarif suplimentar de 34%, ceea ce a ridicat totalul tarifelor aplicate importurilor chineze în SUA la 54%. Beijingul a reacționat vineri, anunțând propriul tarif suplimentar de 34% pentru toate importurile din Statele Unite.
Trump, în război cu toate statele lumii. Europa, prima vizată
Trump respinge propunerea UE de zero tarife industriale și zero tarife la mașini. Oferta Uniunii Europene de zero tarife industriale nu se potrivește președintelui american Donald Trump.
La o conferință de presă de luni seară, el a spus ce ar trebui să facă UE pentru a obține reducerea tarifelor – să cumpere energie în valoare de 350 de miliarde de dolari din Statele Unite, pentru a compensa o valoare a deficitului de 350 de miliarde de dolari, inventată de președintele american.
”O modalitate care poate dispărea rapid și ușor este că ei vor trebui să ne cumpere energia de la noi... Ei o pot cumpăra, putem deduce 350 de miliarde de dolari într-o săptămână. Trebuie să cumpere și să se angajeze să cumpere o cantitate similară de energie", a spus Trump citat de Politico.
Deficitul comercial al SUA cu UE de 350 de miliarde de dolari menționat de Trump este departe de realitate. Valoarea exporturilor europene de mărfuri către Statele Unite anul trecut a fost de 532 de miliarde de euro. Mărfurile în valoare de 334 de miliarde au mers în direcția opusă. Diferența este așadar de 216 de miliarde de dolari, fără a include serviciile, unde SUA exportă mai mult în Europa decât invers.
China nu cedează șatajului
Luni, președintele american a amenințat că va impune un nou tarif de 50% asupra bunurilor chineze începând de miercuri, dacă Beijingul nu renunță la tarifele anunțate. Potrivit Reuters, Trump a decis să-și pună în aplicare amenințarea marți, după ce China nu a eliminat tarifele de răspuns până la termenul stabilit.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului din China a avertizat luni asupra acțiunilor lui Trump, afirmând că Beijingul „va adopta cu hotărâre contramăsuri pentru a-și proteja drepturile și interesele. Dacă SUA insistă să continue pe această cale, China va lupta până la capăt”, a relatat site-ul The Financial Times.
Leavitt a declarat că aproape 70 de țări au contactat Casa Albă pentru a iniția negocieri privind noile tarife. Ea a adăugat că SUA sunt dispuse să încheie acorduri, atât timp cât acestea aduc beneficii muncitorilor americani și contribuie la reducerea deficitelor comerciale cronice.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat marți că Uniunea Europeană dorește în continuare să evite un război comercial cu Statele Unite, în ciuda faptului că administrația americană a respins oferta Bruxelles-ului privind eliminarea tarifelor industriale.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News