Trump: "Cinci sau şase" noi ţări arabe vor semna "în curând" acorduri cu Israelul

Eduard Pascu |
Data publicării:
Fostul președintele american Donald Trump. Sursă foto: Trump White House Facebook
Fostul președintele american Donald Trump. Sursă foto: Trump White House Facebook

Donald Trump a declarat marţi că "cinci sau şase" noi ţări arabe se pregătesc să încheie acorduri de normalizare a relaţiilor lor cu Israel după Emiratele Arabe Unite şi Bahrein, care vor semna aceste documente la Casa Albă, relatează AFP.

Publicitate

"Suntem într-un stadiu foarte avansat cu cinci ţări, cinci ţări suplimentare", a declarat preşedintele SUA în Biroul oval, în compania premierului israelian Benjamin Netanyahu. "Avem cel puţin cinci sau şase ţări care ni se vor alătura foarte curând, discutăm deja cu ele", a dat el asigurări fără a numi aceste state. "Cred că Israelul nu mai este izolat", a adăugat preşedintele american, transmite Agerpres.

Trump a afirmat că semnarea acordurilor de normalizare între Israel şi EAU, respectiv Bahrein, vor fi "răsăritul unui nou Orient Mijlociu" şi le va permite unor oameni de credinţe diferite să trăiască împreună. "Ne aflăm aici în această după-amiază pentru a schimba cursul istoriei", a mai spus Trump.

Un membru al comitetului executiv al Organizaţiei pentru eliberarea Palestininei (OEP), Ahmed Majdalani, a declarat în acest weekend pentru AFP: "Potrivit estimărilor noastre, patru sau cinci ţări arabe ar putea fi gata, după Bahrein şi Emiratele Arabe Unite, să meargă înainte şi să instaureze o pace imaginară".

Majdalani nu a furnizat amănunte privind numele acestor ţări, dar surse palestiniene au făcut referire la Oman, Sudan, Mauritania şi Maroc. Donald Trump nu a exclus, de altfel, posibilitatea ca un acord să-i includă şi pe palestinieni.

"Palestinienii vor deveni cu siguranţă membru, nu spun asta ca să bravez, vă asigur că palestinienii vor fi parte (dintr-un acord - n.r.) la momentul oportun", a adăugat el.

Citește și: Autoritatea palestiniană condamnă acordul dintre Israel şi Emiratele Unite şi cere o reuniune de urgenţă a Ligii Arabe

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel