Trei ore de discuții cruciale, nici un rezultat convingător, doar o victimă sigură

H.D. Hartmann |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Ultima întâlnire dintre Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin nu a fost de loc mediatizată. Această întâlnire a avut loc pe 18 August, la castelul Meseberg, în afara Berlinului.

Două subiecte par a fi fost principale pe agenda celor doi lideri europeni: Ucraina şi conducta de gaz Nord Stream 2 (NS2).  Situația din Siria desigur a fost discutată doar ca Rusia să ceară Europei să participe la efortul de reconstrucție post război. După cum raportează sobru presa germana, întâlnirea a fost extrem de serioasă şi aplicată. 

Ne putem imagina deja că în cele trei ore de negocieri, ambele puteri şi-au asigurat interesele lor directe.

Pentru Germania, care dorește să nu dea impresia că lasă Ucraina la mâna Rusiei, completarea construcției conductei NS2 nu trebuie să excludă Ucraina din planul larg de export gazier al Rusiei, permițând ca aproape 2 miliarde de euro să intre anual în cuferele guvernului de la Kiev.

Deşi condiția germană pare a fi foarte importantă, tehnic aceasta nu se poate realiza, odată  ce conducta este operațională.

Fiind o legătură  directă, nici o racordare pe teritoriul ucrainean nu este necesară,  doar dacă Kremlinul va aproba o asemenea concesie. Experții susțin ca preţul concesiei cerute de către Germania şi pentru care Rusia ar accepta, ar fi recunoașterea anexării (prin forță) a regiunii Crimeea. Cum acest lucru nu va putea fi oferit de către Germania, vulnerabilitatea Ucrainei în fața Rusiei va crește proporțional cu numărul de metri cubi de gaz pompaţi către această.

Al doilea subiect, abil exploatat de către Putin, este tensiunea crescută dintre SUA şi Germania, pe tema aceleiaşi conducte.

Să ne amintim că președintele Trump a fost extrem de clar la ultima întâlnire NATO, legând existenţa conductei de faptul că Germania refuză mărirea cheltuielilor sale de apărare. Rusia a transformat acest argument într-un instrument de coerciție politică.

Interogându-se asupra capacităților diplomatice germane de a rezista în fața presiunilor americane, propunând o poziție comună şi un răspuns adecvat care să unifice, însă, intereselor celor două țări.  Această poziționare rusească ar duce la o slăbire a poziției germane în dosarul ucrainean, exact ceea ce cancelarul Merkel încearcă să evite.

Cum întâlnirea de la castel nu a dus la rezultate palpabile, conferința de presă comună a dat tonul sobru prin citirea de către cei doi a unor fraze prefabricate, fără să accepte însă întrebări de la ziariștii prezenți.  Amândoi au dat din cap unul în fața celuilalt, lăsând rezultatele jocului geo-energetic să fie ghicite doar. Iar dacă intenția celor doi europeni a fost să ascundă faptul că  Rusia are deja avantaj în dialog, atunci această dorință nu s-a împlinit. Cancelarul german a pierdut această rundă de negocieri. Iar poziția SUA, vehement contestată de slugarnicii pro-germani din Uniunea Europeană, a fost pe deplin confirmată. Rusia, prin NS2, va obține un instrument de impunere masiv şi foarte greu de contracarat de către Germania sau Europa în general.

O simplă concluzie poate fi trasă după dialogul între Merkel şi Putin şi anume că Ucraina devine din ce în ce mai clar o victimă a decadenței Europei unite în fața puterii ruseşti. Este exact ceea ce Rusia dorește şi victoria geopolitică crucială aşteptată de către Putin.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel