Potrivit Dedonder, întârzierea este legată de procesul îndelungat de formare a piloților ucraineni pentru operarea avioanelor F-16, precum și de obstacolele logistice în asigurarea pieselor de schimb necesare pentru a asigura pregătirea operațională.
⚡️BREAKING:
— Resistance War News (@ResistanceWar1) December 18, 2024
Belgium’s Defense Minister Ludivine Dedonder says Ukraine will not receive F-16 fighter jets from Belgium this year due to "lack of trained pilots and spare parts."
Belgium has committed to providing 30 F-16 fighter jets to Ukraine. pic.twitter.com/nI7h8LXnF1
Întârzierea Belgiei vine într-un moment critic pentru Ucraina, care a cerut avioane de luptă de producție occidentală pentru a contracara superioritatea aeriană rusă și pentru a-și spori propriile capacități ofensive. În ciuda acestui eșec, livrările ar trebui să înceapă în 2025, în așteptarea rezolvării problemelor identificate.
Această situaţie subliniază provocările cu care se confruntă națiunile europene în echilibrarea sprijinului acordat Ucrainei cu propriile eforturi de modernizare a apărării.
Belgia nu este singurul stat care își pune la dispoziția Ucrainei vechile avioanele de luptă F-16. Țările de Jos, Norvegia și Danemarca s-au angajat, de asemenea, să își transfere aeronavele scoase din uz pentru a consolida capacitățile aeriene ale Forţelor Aerien Ucrainene.
Aceste contribuții fac parte dintr-un efort mai amplu al țărilor aliniate la NATO de a ajuta Ucraina să își modernizeze forțele aeriene și să contracareze avantajul aerian semnificativ al Rusiei.
Primele F-16 furnizate de Occident au fost livrate Ucrainei la începutul lunii august 2024, un pas înainte simbolic și strategic în conflictul în curs din această țară. Cu toate acestea, utilizarea acestor aeronave nu a fost lipsită de provocări.
La scurt timp după livrarea primelor F-16, unul dintre avioane ar fost pierdut în urma unui incident aviatic de tip ,,friendly fire'' care a implicat utilizarea în mod eronat a sistemelor de apărare aeriană ale Ucrainei. Pierderea a evidențiat complexitatea integrării platformelor standard NATO în infrastructura de apărare a Ucrainei, în mare parte din era sovietică.
Incidentul reflectă o provocare mai complexă cu care se confrunta Ucraina: tranziția armatei sale pentru a utiliza eficient tehnologiile occidentale. F-16, deși este un avion de vânătoare robust de generaţia a IV, necesită o reconversie intensă a piloților și coordonarea cu sistemele de la sol care nu au fost concepute pentru a funcționa alături de aeronavele NATO. Necesitatea actualizărilor tehnice și a armonizării sistemelor adaugă un alt nivel de complexitate.
În ciuda acestor provocări, contribuțiile Belgiei, Țărilor de Jos, Norvegiei și Danemarcei indică un angajament puternic din partea aliaților NATO. Numai Belgia a promis 36 de F-16, în timp ce Țările de Jos și Danemarca au promis alte câteva zeci. Numărul de avioane pe care Norvegia este dispusă să-l ofere nu a fost încă dezvăluit, dar este de aşteptat ca aceste aeronave să adauge capacități semnificative flotei ucrainene.
Aceste transferuri au loc pe măsură ce Belgia și alte țări donatoare renunţa la avioanele F-16 în favoarea unor platforme mai avansate, cum ar fi F-35A Lightning II de generaţia a V-a. Deși această schimbare permite Ucrainei să achiziționeze avioane de luptă dovedite, ea ridică, de asemenea, obstacole logistice, inclusiv disponibilitatea pieselor de schimb și a suportului de întreținere pentru vechile F-16.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News