Tot ce trebuie să știi despre alegerile din SUA. Bătălia pentru Congres din 2022 - o miză mai mare ca niciodată

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Global News
Sursă foto: Global News

Pe data de 8 noiembrie 2022 vor avea loc în Statele Unite ale Americii așa-numitele midterm elections, alegerile la mijloc de mandat.

Deși votul prin corespondență și cel electornic au început deja, marea majoritate din cei 250 de milioane de americani care vor fi chemați la vot își vor exprima opțiunea pe data de 8 noiembrie.

Va fi ales al 118-lea Congres al Statelor Unite ale Americii.

Americanii își vor alege cei 435 de aleși din Camera Reprezentanților și 35 de senatori din cele 100 de mandate din Senat.

Vor fi aleși și guvernatorii din anumite state americane. Mai exact 36 de state își vor alege guvernatorii.

Bătălia pentru congres se va da între cele două partide care contează în SUA: Partidul Democrat - partidul prezidențial al președintelui Joe Biden și Partidul Republican - dominat de conservatorii trumpiști.

În prezent democrații dețin o majoritate fragilă atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat.

 

Miza bătăliei pentru Congres din 2022 e una uriașă. De la războiul din Ucraina la prezidențialele din 2024

 

Pe plan intern campania s-a axat pe neajunsurile financiare din rândul populației, creșterea taxelor și problema migrației ilegale. 

Pe plan extern, dacă în relația cu China atât democrații cât și republicanii au păstrat o linie dură, cu nuanța importantă că republicanii sub conducerea președintelui Trump au avut un narativ mult mai vocal și agresiv, toți ochii sunt ațintiți pe războiul neprovocat declanșat de Rusia în Ucraina.

O eventuală victorie a republicanilor în Camera Reprezentanților sau în Senat ar produce un blocaj al politicilor Casei Albe conduse de democratul Joe Biden. 

SUA au oferit Ucrainei asistență militară de aproximativ 19 miliarde de dolari, existând indicii că o eventuală victorie republicană în bătălia pentru Congres ar duce la o reevaluare mai temperată a acestui sprijin.

Nu în ultimul rând relațiile dintre SUA și UE vor depinde de aceste alegeri.

Atât pentru democrați, cât și pentru republicani alegerile din 8 noiembrie 2022 vor fi un adevărat test. De regulă midterm elections reprezintă o victorie a opoziției, în contextul în care președintele SUA e la jumătatea mandatului. Ele sunt și un foarte important barometru pentru alegerile prezidențiale din 2024. Astfel, chiar dacă midterm elections nu sunt la fel de „siropoase” precum prezidențialele, importanța lor în ceea ce privește politicile Americii e crucială.

În sânul Partidului Republican va fi și un important test intern pentru trumpiști, care încă domină partidul. E de așteptat ca în funcție de rezultatul alegerilor Donald Trump să-și anunțe candidatura pentru alegerile primare republicane pentru prezidențialele din 2024.

Un moment important în lupta pentru putere din cadrul Partidului Republican a avut loc în vara acestui an când cunoscuta parlamentară Liz Cheney, reprezentanta republicanilor anti-Trump, care a și votat în favoarea destituirii fostului președinte, a pierdut alegerile primare în statul Wyoming, pe care îl reprezenta din 2017. Fiica fostului vicepreşedinte american Dick Cheney a fost zdrobită de o avocată necunoscută susținută de Donald Trump. Momentul a fost extrem de important deoarece statul Wyoming e un fief al republicanilor și un barometru asupra modului în care electoratul republican votează.


De ce e important să câștigi Senatul în SUA

 

2. Președinte... (kamala-harris-nancy-pelosi-joe-biden_15531400.jpg)

Președintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden, împreună cu Kamala Harris, vicepreședintele american și Nancy Pelosi, purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanților, în timpul unei reuniuni a Congresului SUA. Sursă foto: Kamala Harris @Official @Facebook

Congresul SUA e bicameral și e format din Camera Reprezentanților (camera inferioară) și Senat (camera superioară). În Cameră sunt repartizate 435 de locuri, în timp ce în Senat sunt 100.

Fiecare stat își trimite reprezentanți în Camera Reprezentanților, proporțional cu mărimea populației statului respectiv. În Senat, în schimb, fiecare stat va avea doi reprezentanți. Astfel, cele 50 de state vor trimite 100 de senatori.

Senatul e extrem de important. În prezent, republicanii dețin 50 de locuri, democrații 48, iar doi senatori independenți sunt aliați ai democraților. În situații de egalitate perfectă, Constituția prevede ca vicepreședintele SUA, care e și liderul Senatului, să decidă asupra unui act legislativ. În prezent vicepreședintele SUA e democrata Kamala Harris.

Senatul are o importanță capitală. Dacă Camera inițiază proiecte legislative, Senatul american are „ultimul cuvânt”. Puterea legislativă e practic împărțită între cele două. Senatul are o influență majoră asupra bugetului Statelor Unite ale Americii.

Față de Camera Reprezentanților există câteva competențe exclusive ale Senatului: În primul rând Senatul poate accepta sau respinge nominalizările făcute de Președinte, de la ambasadori până la judecători. Mai mult, coordonarea politicii externe și a tratatelor internaționale intră în atribuția Senatului. Doar Senatul american are puterea de a încheia tratate internaționale.

În ceea ce privește prezența la vot, midterm elections chiar dacă sunt foarte importante, nu atrag mulți americani la urne. În 2016 s-a înregistrat o prezență de 36.7%, în timp ce în 2018 a fost o prezență istorică de 50%, un barometru a ceea ce avea să se întâmple în alegerile prezidențiale din 2020, când democratul Joe Biden l-a învins pe președintele republican Donald Trump.

E așteptat ca în contextul unei Americi profund divizate, prezența la vot pe 8 noiembrie 2022 să fie mai mare decât media de 40% a midterm elections.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel