Și deși programul F-35 Lightning II Joint Strike Fighter este recunoscut ca fiind cel mai scump proiect de avioane de luptă din istorie – cu un cost estimat pe durata de viață de peste 1,7 trilioane de dolari – acesta nu este, paradoxal, cel mai scump avion de vânătoare atunci când vine vorba de prețul per unitate.
F-35 este însă un succes inclusiv în Europa. Cu peste 1.000 de avioane operaționale, F-35 e azi cel mai performant avion de generația a 5-a răspândit în lumea întreagă, aflat atât în dotarea SUA cât și a multor state aliate.
Dar F-35 e departe de a fi cel mai scump avion din lume. Cel puțin la preț pe unitate. E chiar mai ieftin decât Rafale sua Eurofighter, deși acestea din urmă sunt avioane de generația a 4-a iar F-35 de generația a 5-a. De ce?
Datorită producției în masă, a lanțului de producție diversificat și a intereselor strategice americane, adică a guvernului care colaborează cu producătorul Lockheed Martin intens. Totuși, pe termen lung, programul F-35 e mai scump.
Va fi interesant de umărit prețul în contextul războiului comercial declanșat de administrația Trump 2.0. Amintim că 80% din componentele F-35 sunt produse în afara SUA, majoritatea în Uniunea Europeană, aflată sub incidența tarifelor de 20%. Despre acest subiect puteți citi mai multe aici.
TOP 10 cele mai scumpe avioane din lume. F-35 e departe de primele trei locuri, sub Rafale și Eurofighter. Clasamentul este dominat însă tot de un „monstru” american: F-22 Raptor
Potrivit unor ample evaluări efectuate la începutul acestui an de experții de la Aero Time, avioane precum F-22 Raptor, Dassault Rafale sau Eurofighter Typhoon depășesc F-35 în ceea ce privește costul de achiziție.
E foarte important de subliniat că prețurile care vor urma sunt date calculate la începutul anului iar ele variază semnificativ în funcție de configurație, dotări și volumul comenzilor, dar și în funcție de presiunile externe, cum ar fi creșterea prețurilor materiilor prime.
I. F-22 Raptor: Regele neîncoronat al supremației aeriene
Avion de tip F-22 Raptor, dislocat de SUA în Orient. Foto: U.S. Ari Force
Pe primul loc în clasamentul celor mai scumpe avioane de luptă se află F-22 Raptor produs de Lockheed Martin, cu un preț de 143 de milioane de dolari per unitate, conform datelor Forțelor Aeriene ale SUA, publicate de sursa citată. Însă acesta este doar prețul „de listă”. Costul real de producție se apropie de 350 de milioane de dolari pentru fiecare aeronavă, dacă am calcula doar investiția totală de peste 67,3 miliarde pentru doar 195 de unități.
Deși este recunoscut pentru tehnologia stealth avansată, super-manevrabilitatea și radarul cu amprentă minimă, F-22 nu a fost niciodată produs la scară largă, fiind considerat prea costisitor. Producția sa a fost oprită în 2011, în favoarea programului F-35.
II. Dassault Rafale: „Francezul” de 125 de milioane de dolari
Rafale, Grecia. Sursă foto: Dassault Aviation
Pe locul secund se situează Dassault Rafale, cu un cost estimat de 125 de milioane de dolari per unitate. Acest avion multirol francez este capabil de luptă aer-aer, bombardamente la sol, recunoaștere și chiar descurajare nucleară. Tehnologia SPECTRA, care permite bruiajul țintelor inamice, compensează lipsa tehnologiei stealth, iar designul său delta îl face extrem de manevrabil.
Rafale a fost exportat cu succes în India, Egipt, Qatar și, mai recent, Emiratele Arabe Unite, care au semnat un contract de aproximativ 19 miliarde de dolari pentru 80 de aeronave.
III. Eurofighter Typhoon: Multinațional, performant și scump
Avioane de luptă Eurofighter Typhoon germane. Photo source: Bundeswehr
Locul trei este ocupat de Eurofighter Typhoon, un proiect comun între Regatul Unit, Germania, Italia și Spania. Prețul său de listă ajunge la 117 milioane de dolari, însă raportat la investiția totală în program, valoarea efectivă per avion poate depăși 250 de milioane.
Eurofighter este echipat cu senzori avansați, cum ar fi radarul Captor-E AESA și sistemul IRST Pirate, care permit detectarea avioanelor stealth. De asemenea, sistemul său DASS oferă protecție electronică de ultimă generație.
IV. Chengdu J-20, „F-22”-ul chinezesc
J-20, China. Sursă foto: Ministerul Apărării din China
Pe poziția a patra regăsim Chengdu J-20, răspunsul Chinei la F-22, cu un cost de aproximativ 110 milioane de dolari. Deși inițial echipat cu motoare rusești, versiunile recente folosesc propulsie autohtonă și dispun de capacitate de supercruise. Costul relativ mai redus al acestui avion de generația a cincea ar putea fi explicat prin utilizarea tehnologiilor obținute prin spionaj industrial și prin producția sa pe scară largă.
V. F-35 - cel mai de succes avion de generația a 5-a construit vreodată
Avion de generația a V-a de tip F-35 Lightning II al SUA. Foto: U.S. Air Force
Locul cinci este ocupat, în sfârșit, de celebrul F-35 Lightning II, cu o valoare estimată de 109 milioane de dolari pentru versiunea sa cea mai scumpă – F-35B, capabilă de decolare verticală. Deși mai accesibil decât F-22, costurile operaționale și de întreținere fac din acest avion unul dintre cele mai scumpe din lume. Cu toate acestea, F-35 rămâne atrăgător pentru aliații SUA datorită interoperabilității și versatilității sale.
De la VI la X: F-15EX, Su-35, JAS 39 Gripen, F/A-18 Super Hornet, J-35
F/A-18E Super Hornet / U.S. Central Command, @Facebook
VI. F-15EX Eagle II – 97 milioane de dolari: cel mai rapid avion din producția actuală americană (Mach 2.5) și capabil să transporte până la 13,6 tone de armament.
VII. Sukhoi Su-35 – 85 milioane de dolari: rival rusesc al Typhoon și Rafale, renumit pentru manevrabilitatea sa extremă.
VIII. Saab JAS 39E/F Gripen – 85 milioane de dolari: opțiune europeană mai accesibilă, cunoscută pentru întreținerea ușoară și avionică performantă.
IX. F/A-18 Super Hornet – 73 milioane de dolari: avion naval versatil al SUA, folosit și de Australia și Kuweit.
X. Shenyang FC-31/J-35 – 70 milioane de dolari: o alternativă chineză mai economică la F-35, destinată exportului și operării de pe portavioane.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News