Thales și Lockheed Martin au bătut palma: Sonare pentru lupta antisubmarin pentru Marina americană, daneză, elenă și indiană

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Thales a semnat un contract cu Lockheed Martin ca furnizor principal pentru livrarea a până la 55 de sonare ambarcate pentru lupta anti-submarin. Sistemele ALFS (Airborne Low Frequency Sonar)* vor fi instalate pe platforma MH-60R pentru US Navy și pentru alte trei forțe navale. Livrarea primelor 42 de sisteme va avea loc în următorii cinci ani, iar în anul al șaselea este prevăzută livrarea opțională a încă 13 sisteme.

Publicitate

•  Lockheed Martin și Thales au finalizat negocierile pentru furnizarea a până la 55 de sisteme ALFS (Airborne Low-Frequency Sonar) pentru lupta antisubmarin către US Navy și altor forțe navale străine.

•  În calitate de furnizor principal pentru Lockheed Martin, Thales va livra sistemele ALFS pentru a fi instalate pe platforma elicopterului MH 60R.

• Forțele navale din India, Grecia și Danemarca vor primi sonarele prin programul american de vânzare a aparatelor MH-60R. 
 

Potrivit unui comunicat al Thales emis către DefenseRomania, compania a livrat peste 300 de sisteme ALFS către US Navy de la începutul anilor 2000, iar acest nou contract cu Lockheed Martin contribuie la consolidarea strategiei de apărare. Forțele navale din India, Danemarca și Grecia vor primi sistemele ALFS prin intermediul programului american de vânzare a platformelor MH-60R.

Pentru a păstra controlul asupra spațiului lor maritim și pentru a proteja interesele de securitate în întreaga lume, forțele navale au nevoie de sisteme fiabile și performante pentru a acționa fără sincope în timpul misiunilor care presupun inclusiv luptă antisubmarin, căutare și salvare pe mare, apărare și protecție pentru navele care execută manevre.

Oferind o protecție de neegalat convoaielor maritime, sistemul pentru lupta antisubmarin ALFS este capabil să detecteze, să clasifice, să angajeze, să hărțuiască sau să atace submarine, ceea ce conferă Thales statutul de reper pentru marile forțe navale ale lumii. În afară de US Navy, și alte forțe navale au ales până acum sonarele Thales, cum ar fi cele din Australia, Regatul Unit, Franța, Norvegia, Suedia, Emiratele Arabe Unite, Polonia, Coreea de Sud și Filipine.

Ca sonar activ de joasă frecvență, ALFS este conceput pentru detectarea și urmărirea submarinelor rivale. Acoperă o rază mare și are un nivel scăzut de falsă alarmă, atât în ape adânci, cât și în zone de coastă. Poate fi folosit în mod autonom pentru a pregăti o anumită zonă sau ca sistem complementar pentru lupta antisubmarin, la bordul navelor de suprafață”, mai precizează sursa citată.

„Faptul că am câștigat încrederea US Navy și a aliaților și partenerilor lor din întreaga lume este un motiv de mândrie pentru echipa noastră. Acest contract ne consolidează poziția de furnizor strategic pentru Lockheed Martin și statutul de lider mondial în sisteme de luptă antisubmarin. Vom continua să îmbunătățim performanța și competitivitatea sonarelor noastre ambarcate pentru a răspunde noilor provocări operaționale cu care se confruntă clienții noștri.” - Alexis Morel, Vicepreședinte Divizia Sisteme Subacvatice, Thales.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel