Tensiuni în creștere. Kim Jong-un trage rachete și peste 80 de focuri de artilerie în mare. Ar putea testa un dispozitiv nuclear în orice moment

Coreea de Nord a tras în jur de 80 focuri de artilerie peste noapte într-o zonă de frontieră maritimă, a informat vineri Coreea de Sud, în timp ce miniştrii apărării american şi sud-coreean au promis că vor da dovadă de hotărâre în faţa lansărilor de rachete efectuate de regimul nord-coreean, informează Reuters și Agerpres.

Coreea de Nord a tras mai multe rachete în mare joi, inclusiv o posibilă rachetă balistică intercontinentală (ICBM) a cărei lansare a fost ratată, determinând Statele Unite şi Coreea de Sud să extindă exerciţiile militare aeriene care au stârnit nemulţumirea regimului nord-coreean.

Armata sud-coreeană a informat că a detectat peste 80 de focuri de artilerie trase în mare începând cu puţin înainte de miezul nopţii de joi de către Coreea de Nord, susţinând că aceasta reprezintă o încălcare a unui acord intercoreean din 2018.

Ministerul apărării din Coreea de Sud a transmis Phenianului o comunicare de avertizare pe acest subiect.

La Washington, secretarul american al apărării Lloyd Austin şi ministrul sud-coreean al apărării Lee Jong-Sup s-au angajat să identifice noi măsuri pentru a demonstra "determinarea şi capabilităţile alianţei" în urma provocărilor nord-coreene repetate, conform unei declaraţii comune.

Tensiunile sunt în creştere pe măsură ce Coreea de Nord a efectuat un număr record de lansări de rachete în acest an. Numai miercuri au fost cel puţin 23.

Coreea de Sud şi Statele Unite susţin că regimul de la Phenian a finalizat pregătirile tehnice pentru a , în ceea ce ar putea fi primul său test nuclear din 2017.

Între timp, Coreea de Nord condamnă manevrele militare aliate.

Joi, Pak Jong Chon, secretarul Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord a declarat că Washingtonul şi Seulul au luat o decizie foarte periculoasă prelungindu-şi exerciţiile militare, o presiune care riscă să determine o ieşire de sub control a situaţiei."Statele Unite şi Coreea de Sud vor descoperi că au făcut o greşeală teribilă asupra căreia nu pot reveni", a avertizat Pak.

Conform unor surse diplomatice, SUA au solicitat organizarea unei reuniuni publice a Consiliului de Securitate al ONU vineri cu privire la Coreea de Nord, cerere susţinută de Marea Britanie, Franţa, Albania, Irlanda şi Norvegia. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel